Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța i-a interzis să exercite timp de patru ani activitatea de executor judecătoresc, precum și orice activități legate de gestionarea și administrarea bunurilor materiale. Până la rămânerea definitivă a sentinței, acesta a fost plasat în arest preventiv și anunțat în căutare.
Instanța a admis și acțiunea civilă înaintată de procuror și a dispus încasarea de la inculpat, în beneficiul statului, a peste 5 500 de lei drept prejudiciu material. Totodată, a fost dispusă confiscarea a peste 64 000 de lei, considerați bani proveniți din infracțiune.
Potrivit probelor administrate de Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, faptele au fost comise în perioada 2008-2010, când acesta activa ca executor judecătoresc.
Anchetatorii au stabilit că fostul executor și-ar fi folosit funcția pentru a-și însuși bunuri și bani care îi fuseseră încredințați sau pe care îi obținuse pentru stingerea unor creanțe prevăzute în documentele executorii. Banii care urmau să ajungă în conturile statului, ale biroului executorului sau în contul trezorerial nu ar fi fost transferați, ci însușiți de acesta. Ulterior, ar fi nimicit procedurile de executare.
Prejudiciul total cauzat statului a fost estimat la peste 1,2 milioane de lei. Potrivit CNA, o parte din bani, mai exact peste 1,1 milioane de lei, a fost restituită.
În privința fostului executor au fost trimise în instanță și alte cauze penale, în care acesta era acuzat de abuz de serviciu și folosirea situației de serviciu în interes material.
Într-unul dintre dosare, acesta ar fi emis ilegal un ordin incaso de peste 80 000 de lei, dispunând transferarea banilor de pe contul unei companii pe propriul cont bancar. Ulterior, ar fi inițiat procedura de executare și ar fi aplicat sechestru asupra mijloacelor financiare ale companiei, deși știa că acestea erau deja sechestrate. În acest caz, instanța l-a achitat, considerând că faptele nu întrunesc elementele infracțiunii.
Într-o altă cauză, fostul executor a fost acuzat de fals în acte publice. După ce și-ar fi însușit anumite mijloace bănești, acesta ar fi indicat în documentele oficiale că banii au fost transmiși integral statului și ar fi consemnat într-un raport de expertiză că suma ar fi fost însușită de o altă persoană. Instanța l-a găsit vinovat de fals în acte publice, însă l-a liberat de pedeapsa penală din cauza expirării termenului de prescripție.
Un alt dosar viza suma de 4 630 de lei, pe care fostul executor ar fi încasat-o de la un cetățean drept onorariu și cheltuieli de executare, deși datoria fusese achitată benevol. Ulterior, aceeași sumă ar fi fost încasată forțat și din fondurile Consiliului comunal Stăuceni. În acest caz, instanța a încetat procesul penal, după recalificarea faptelor în baza Codului contravențional și expirarea termenului de prescripție.
Fostul executor a mai fost acuzat de însușirea a 5 000 de euro care urmau să fie confiscați în folosul statului. În acest caz, instanța l-a achitat, constatând că fapta nu a fost comisă de inculpat.
Sentința pronunțată în dosarul privind condamnarea la 10 ani de închisoare nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
Persoana acuzată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești de condamnare.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!