20 de cutremure într-o singură noapte în Italia

Orașul italian Siena din regiunea Toscana a fost zguduit de mai multe cutremure de mică intensitate, în noaptea de miercuri spre joi.

Autoritățile au luat ca măsură de siguranță închiderea tuturor școlilor și a muzeelor, transmite democracy.md cu referire la Digi24.

În total s-au înregistrat 20 de cutremure. Potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie, după ora 22:00 a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 3,5, care a fost urmat de 19 replici cu magnitudini cuprinse între 2 şi 2,8. Acest lucru a produs îngrijorare, iar autoritățile au luat decizia să închidă toate unitățile de învățământ.

„Clădirile comunale fac obiectul unor verificări, dar în acest stadiu niciun pericol nu a fost detectat”, a anunţat joi Primăria din Siena într-un comunicat, în care a precizat că autorităţile locale intenţionează „să închidă, după şcoli, şi bazele sportive, sălile de fitness şi toate birourile comunale”.

Italia, aflată la convergenţa dintre placa eurasiatică şi placa africană, care o împinge spre Balcani în partea sa nordică, este expusă la riscul de seisme în mare parte a teritoriului său.

În 2009, un cutremur de pământ a provocat peste 300 de decese în oraşul L’Aquila şi în regiunea sa înconjurătoare, în centrul ţării. Bilanţul a fost similar şi după un seism care s-a produs în 2016 în Amatrice, o localitate situată tot în centrul Italiei.

Siena, o localitate aflată în sudul regiunii Toscana, este celebră pentru patrimoniul său artistic şi pentru „Palio”, o spectaculoasă cursă de cai la care participă cartierele oraşului de două ori pe an, pe 2 iulie şi pe 16 august. Centrul său istoric a fost inclus pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.

Comments (0)
Add Comment