40 % dintre alegători și-au exercitat dreptul la vot până la ora 19.00

Comisia Electorală Centrală anunță că, până la ora 19.00, la alegerile locale generale au participat peste 1,1  mln de alegători sau 40 % din cei înscriși în listele electorale.

Localitatea cu cea mai ridicată prezență la vot este Pocrovca, din raionul Dondușeni, unde, la această oră, se atestă o rată de participare de peste 77 la sută. Localitatea cu cea mai redusă prezență la vot este: Chioselia Rusă din UTA Găgăuzia, unde s-au prezentat la urne puțin peste 5% dintre alegători.

În municipiul Chișinău au votat, până la ora 19.00, peste 39% dintre alegători. Cei mai activi rămân să fie votanții din sectorul Rîșcani al capitalei, unde au votat peste 38 la sută. La polul opus, se află sectorul Ciocana, unde au votat circa 37% dintre alegători.

Cât ține de suburbiile municipiului Chișinău, avem o prezență generală de peste 41 la sută, cei mai activi fiind alegătorii din s. Condrița (circa 51%), ceea ce nu putem afirma în cazul votanților din com. Bubuieci (o prezență de sub 36%).  În mun. Bălți a fost înregistrată o participare de 37 %, iar la Comrat – 39%.

La această oră constatăm că, în 9 din cele 898 de localități din țară, avem o prezență la urne de sub 25%. Reiterăm că, în condițiile Codului electoral, alegerile pot fi considerate valabile în anumite circumscripții dacă la ele au participat mai puțin de 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

Până la această oră, Inspectoratul General al Poliției a informat despre înregistrarea a 220 de cazuri de încălcări sau incidente. Dintre acestea:

–  65 cazuri țin de agitația electorală interzisă,

–  4 despre afișajul electoral,

– 50 cazuri de transportare organizată a alegătorilor,

– 11 situații de bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor,

– 2 cazuri sunt examinate prin prisma Codului de procedură penală, unul vizând împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activității organelor electorale (UTAG), al doilea – deteriorarea buletinului de vot (Soroca)

– 27 cazuri de fotografiere a buletinului de vot (au fost întocmite 10 procese-verbale de contravenție)

– peste de alte 60 de alte cazuri privind încălcări ale procesului electoral.

În toate cazurile de către agenții constatatori se desfășoară activități de colectare și administrare a probelor pentru constatarea faptei sesizate.

Alegătorii pot să-și exercite dreptul la vor până la ora 21.00. Totodată, biroul electoral al secției de votare poate decide asupra prelungirii, cu cel mult 2 ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secția de votare respectivă să-şi realizeze drepturile.

Comments (0)
Add Comment