UNFPA consolidează capacitățile Institutului de Medicină Urgentă. Mai multe secții au fost dotate cu echipament medical modern

Institutul de Medicină Urgentă a fost dotat cu echipament medical de ultimă generație, mobilier și consumabile în valoare de peste 2 milioane de lei, transmise vineri în cadrul unei ceremonii oficiale. Donațiile au fost făcute de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), cu sprijinul financiar al Statelor Unite ale Americii și Direcției Generale Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare a Comisiei Europene,ca parte a unui efort amplu de îmbunătățire a serviciilor medicale, de susținere a femeilor și a grupurilor vulnerabile, în special în contextul fluxului de refugiați din Ucraina.

„În ultima perioadă, asistăm la un amplu proces de modernizare a sistemului de sănătate și mă bucur că UNFPA se poate alătura acestor eforturi ale Guvernului, ale Ministerului Sănătății, pentru a oferi suport instituțiilor medicale la toate nivelurile, în special acelor secții care asistă femeile din Republica Moldova. Facem acest lucru pentru că suntem agenția care pledează pentru respectarea drepturilor sexuale și reproductive și pentru acces la cele mai bune servicii”, a declarat Natalia Plugaru, Reprezentanta adjunctă UNFPA Moldova.

„Subiectul privind violența împotriva femeilor este unul sensibil, iar țara noastră și-a asumat responsabilitatea de a combate acest fenomen. În acest context, echipamentele noi reprezintă un sprijin valoros pentru îmbunătățirea calității îngrijirilor oferite. Îndemn medicii să valorifice la maxim aceste resurse, astfel încât să ofere pacientelor sprijinul și siguranța de care au nevoie,”,a spus Vadim Aftene, Șeful Direcției Generale Politici în Domeniul Serviciilor Medicale Integrate a Ministerului Sănătății.

Intervențiile-cheie la Institutul de Medicină Urgentă au fost realizate în perioada 2023-2024 și includ înființarea Unității pentru supraviețuitoarele violenței de gen, inclusiv violența sexuală, modernizarea Secției ginecologie și consolidarea capacităților Secției de transfuzie a sângelui.

În Unitatea pentru Asistență acordată Supraviețuitoarelor Cazurilor de Violență de Gen, pacientele beneficiază de asistență medicală și psihologică imediată și sprijin medico-legal. Aceasta dispune de un spațiu sigur și privat pentru examinări ginecologice și suport psihologic, inclusiv pentru persoanele cu nevoi speciale.

De asemenea, în Secția ginecologie a fost modernizat blocul operator, unitatea de terapie intensivă pentru femei, o sală de intervenții ginecologice minore și sala de ecografie.

Iar Secția de transfuzie a sângelui a fost reabilitată și dotată cu scaune specializate pentru recoltarea sângelui, echipamente de depozitare a sângelui, dispozitive rapide de decongelare a plasmei și alte echipamente necesare.

„Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la dotarea instituției noastre și, în special, Fondului ONU pentru Populație și partenerilor. Aceste echipamente vor fi utilizate preponderent pentru femeile noastre care trebuie să fie în siguranță și cărora trebuie să le acordăm servicii medicale de calitate înaltă”, a menționat Diana Manea, directoarea Institutului de Medicină Urgentă.

În colaborare cu Ministerul Sănătății și alți parteneri, UNFPA își continuă angajamentul de a crește reziliența sistemului de sănătate din Republica Moldova. În contextul celui mai mare flux de refugiați din istoria Republicii Moldova, care au fugit din calea războiului din Ucraina, acest sprijin este vital pentru a asigura sănătatea și siguranța femeilor și fetelor care au nevoie de servicii de urgență obstetrică, neonatală și ginecologică. Răspunsul UNFPA se concentrează pe furnizarea de asistență completă și integrată, răspunzând astfel nevoilor identificate ale refugiaților și comunităților gazdă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment