A început reabilitarea scuarului Catedralei Mitropolitane ”Nașterea Domnului” din inima Capitalei

A început reabilitarea scuarului Catedralei Mitropolitane ”Nașterea Domnului” din inima Capitalei și a grădiniii publice din zonă. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

”După mai bine de doi ani de pregătire a tuturor documentelor și cereri transmise la Ministerul Culturii, am reușit să primim aprobarea pentru renovarea scuarului. Până acum nu ni s-a permis să intervenim, pe motiv că este monument istoric. Tot ce ne dorim este să reabilităm fără intervenții majore”, a declarat edilul Ion Ceban.

Prima etapă a proiectului prevede executarea lucrărilor de instalare a sistemelor de irigare, de iluminat și de monitorizare video. De asemenea, va fi modernizat havuzul din scuarul catedralei. Valoarea totală a acestui proiect este de 14 milioane de lei, jumătate din sumă este acoperită de Consiliul Județean Buzău, donație oferită în baza Acordului de cooperare între Primăria municipiului Chişinău și Consiliul Județean Buzău din România.

Comments (0)
Add Comment