Un accident feroviar grav a avut loc ieri, 11 martie, în localitatea Voia, județul Dâmbovița, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un tren de pasageri pe ruta Pitești – București. În urma impactului, patru persoane au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, printre acestea aflându-se și o localnică care a suferit un atac de panică după ce a asistat la incident.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, accidentul s-a produs în jurul orei 16:10. Șoferul autoturismului, un tânăr de 27 de ani din comuna Crângurile, circula pe DJ 702A și a oprit cu partea din față a mașinii chiar pe trecerea la nivel cu calea ferată, în ciuda semnalelor acustice și vizuale active, fiind lovit de tren. În autoturism se aflau trei persoane, toate rănite.
Martorii au sunat imediat la numărul de urgență, solicitând intervenția echipajelor de salvare. Inițial s-a raportat că victimele ar fi fost încarcerate, motiv pentru care a fost mobilizat inclusiv un elicopter SMURD. Însă înainte ca echipajele să ajungă la fața locului, mai mulți localnici au transportat victimele la spital, astfel că elicopterul nu a mai fost necesar.
Șoferul nu a putut fi testat pentru consum de alcool la fața locului, fiind transportat împreună cu ceilalți răniți la spital, unde urmează să fie evaluat.
Imaginile surprinse în momentul impactului arată clar cum autoturismul ignoră semnalele de avertizare și se oprește pe calea ferată, în timp ce fluierul locomotivei se aude înainte de coliziune.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!