Activitatea Serviciului Vamal privind combaterea încălcării reglementărilor vamale în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, angajații Serviciului Vamal au prevenit 10 tentative de trafic ilicit de mărfuri:

Inspectorii de la postul vamal Leușeni au înregistrat 5 dintre aceste cazuri. În primele două cazuri, controlului vamal au fost supuse două microbuze ce se deplasau din Germania spre Republica Moldova și care transportau pasageri și colete neînsoțite. Astfel, inspectorii vamali au depistat printre bagajele personale și colete: biciclete din carbon și baterii pentru echipamente medicale, toate noi și nedeclarate controlului vamal. 
În celelalte trei cazuri, controlului vamal au fost supuse două autocare și un microbuz ce se deplasau din Uniunea Europeană spre Republica Moldova și care transportau pasageri și colete neînsoțite. Astfel, în urma controlului fizic al bagajelor și coletelor, de către funcționarii vamali au fost depistate: un lot comercial de încălțăminte, aparat de vopsit și stivuitor electric nou – valoarea cărora se ridică la peste 240 000 lei, nedeclarate organului vamal.

Funcționarii posturilor vamale Costești și Sculeni, au dejucat alte trei tentative de introducere ilicită în țară a mărfurilor și a pieselor auto. În cele trei cazuri, controlului vamal au fost supuse două microbuze și un autocar ce se deplasau din Uniunea Europeană către Republica Moldova. Astfel, în urma efectuării controlului vamal fizic a mijloacelor de transport, în compartimentul destinat bagajelor au fost depistate: piese auto noi, mărfuri de uz casnic, huse și încărcătoare pentru telefoane mobile – toate în cantități comerciale, nedeclarate organului vamal. 

Alte două cazuri de transportare ilegală de mărfuri au fost contracarate de către ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal, care desfășurând controlul pe linia a doua, au supus controlului de specialitate un autoturism și un autocamion, în urma cărora au fost depistate mărfuri fără acte de de însoțire sau proveniență, printre care: televizoare, aparate electrice, plafoane led, felinare, butoaie din inox, lubrifianți, un lot comercial de cașcaval, ș.a., nedeclarate anterior controlului vamal.

Cercetările continuă în scopul stabilirii complete a circumstanțelor. Făptașii riscă amenzi conform art. 287, alin. (10) Cod Contravențional al RM.

Menționăm că, bunurile confiscate de organele vamale sunt transmise Serviciului Fiscal de Stat, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 972 din 2001. Pentru mai multe informații la acest subiect, puteți consulta pagina web a Serviciului Fiscal de Stat (https://sfs.md/ro/bunuri-confiscate).

Serviciul Vamal face apel către cetățeni să respecte legislația vamală și să declare mărfurile în cadrul controlului vamal.

Comments (0)
Add Comment