Administrația Trump blochează înscrierea studenților străini la Universitatea Harvard

Administrația președintelui american Donald Trump a interzis, începând de ieri, înscrierea studenților străini la prestigioasa Universitate Harvard, o decizie șocantă și o nouă escaladare în ofensiva guvernului american împotriva învățământului superior. Potrivit website-ului său, Universitatea Harvard, clasată printre cele mai bune din lume și care a dat până acum 162 de laureați ai premiului Nobel, găzduiește în acest an 6.751 de studenți străini din peste 140 de țări, reprezentând 27% din total.

Potrivit unui ordin al Departamentului pentru Securitate Internă, Harvard are interdicția de a primi studenți titulari ai vizelor F sau J pentru anul de învățământ 2025-2026, o pierdere potențial imensă pentru campus, atât din punct de vedere financiar, cât și în privința imaginii internaționale. Potrivit șefei instituției, Kristi Noem, studenții străini deja înscriși trebuie să se transfere la altă universitate, în caz contrar riscând să-și piardă viza de studiu în SUA.

Mediul academic american denunță încălcarea flagrantă a legii

„Această decizie este ultima dintr-o serie de măsuri de represalii și autoritarism flagrant față de cea mai veche instituție de învățământ superior din Statele Unite. Administrația Trump încearcă în mod ilegal să distrugă învățământul superior din SUA”, a denunțat Asociația americană a profesorilor universitari.

„Această decizie a guvernului este ilegală. Ne angajăm total să menținem capacitatea Harvard de a primi studenții și profesorii noștri internaționali, care vin din peste 140 de țări și îmbogățesc universitatea – și această națiune – într-o manieră incomensurabilă”, a reacționat un purtător de cuvânt al universității Harvard.

Ofensiva lui Trump contra învățământului superior american

Administrația condusă de președintele Donald Trump a lansat o amplă ofensivă contra învățământului superior din SUA, acuzând universități private dintre cele mai prestigioase, precum Harvard și Columbia, că au permis promovarea antisemitismului și că nu au protejat suficient studenții evrei în timpul manifestațiilor contra războiului din Fâșia Gaza.

La 11 aprilie, administrația Trump a trimis o listă de cereri, pe care Harvard a refuzat să le adopte. Kristi Noem a reproșat universității Harvard refuzul acesteia de a transmite guvernului informațiile solicitate, „perpetuând un mediu periculos în campus și ostil studenților evrei, încurajând simpatiile pro-Hamas și utilizând politicile rasiste ale diversității, echității și incluziunii”. 

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment