Air Moldova, fără licență. Certificatul de Operator Aerian, revocat

Autoritatea Aeronautică Civilă a revocat Certificatul de Operator Aerian (AOC) al companiei Air Moldova.

Potrivit reprezentanților Autorității Aeronautice Civile, până în prezent, Air Moldova, aflată în proces de restructurare accelerată de mai bine de jumătate de an, nu a prezentat nicio dovadă care confirmă înlăturarea neconformităților în termenul stabilit, nu deține nicio aeronavă operațională și nu întrunește cerințele minime pentru deținerea unui AOC, motive care au stat la baza revocării Certificatului de Operator Aerian.

Anterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a suspendat temporar Certificatul de Operator Aerian, pentru o perioadă de șase luni, acordând termen maxim prevăzut de Codul aerian pentru identificarea unei aeronave care ar putea fi utilizată în transporturile aeriene.

„La expirarea perioadei de șase luni, în conformitate cu prevederile Codului aerian, din cauza lipsei a cel puțin o aeronavă ce ar deține un certificat de navigabilitate valabil, revocarea AOC a fost inevitabilă”, precizează Autoritatea Aeronautică Civilă.

Revocarea certificatului prevede că Air Moldova nu mai are statut de operator aerian, fiind privată de dreptul de a opera zboruri comerciale.

Comments (0)
Add Comment