Alexei Lungu: Singura modalitate de a combate sărăcia și exodul populației este dezvoltarea businessului

Singura modalitate de a combate sărăcia și exodul populației este dezvoltarea businessul mic și mijlociu și atragerea investițiilor directe în economia țării. Declarația a fost făcută de liderul partidului Șansă, “Alexei Lungu”. Politicianul a menționat că pentru toate problemele noastre, guvernarea PAS are o soluție – integrarea europeană, însă, această abordare este greșită.

“Doar imaginați-vă că nu veți avea nevoie de viză pentru a lucra în Europa. Câți dintre rudele, prietenii și vecinii dvs își vor face bagajele și vor pleca în Europa? Imaginați-vă că în baza unui acord cu Uniunea Europeană, Moldova își va deschide complet piețele. Câte dintre companiile noastre vor putea câștiga competiția? Câți vor fi nevoiți să își închidă afacerile? Și câți oameni vor decide să migreze? Exodul moldovenilor poate fi oprit sau încetinit dacă asigurăm condiții decente de trai și locuri de muncă bine plătite. Pentru a atinge aceste rezultate, este necesar de a reabilita toate domeniile țării”, a declarat Lungu.

În opinia lui Alexei Lungu, politicile actualei guvernări vom face ca cetățenii țării noastre să muncească pentru îmbogățirea și bunăstarea altor țări.

“Adevărata și犀利士 singura soluție pentru a salva Moldova de sărăcie este investiția în educație și economie” – a concluzionat Lungu.

Până în momentul redactării acestei știri, serviciul de presă al Guvernului sau al Partidului “Acțiune și Solidaritate”, nu a venit cu o reacție la declarațiile făcute de liderul partidului “Șansă”.

facebook.com

Sursa: primul.md

Comments (0)
Add Comment