Alte 12 percheziții și patru bărbați reținuți în cazul contrabandei cu peste 3,8 milioane de țigarete la punctul de trecere a frontierei Vulcănești-Vinogradovca

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI și cu sprijinul angajaților „Fulger” au descins joi dimineața cu alte 12 percheziții în dosarul contrabandei cu peste 3,8 milioane de țigarete din 31 iulie curent la punctul de trecere a frontierei Vulcănești-Vinogradovca.

Perchezițiile au avut loc în orașul Vulcănești, la locul de încărcare al autocamionului vizat și depozitelor improvizate, precum și la domiciliile și în automobilele proprietarului parcării, fondatorului și administratorului companiei de transport căreia îi aparține camionul și două persoane implicate direct în încărcarea țigaretelor în camion. Toți patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 37 și 65 de ani sunt cetățeni ai Moldovei, iar compania de transport este înregistrată în România.

Urmare a perchezițiilor și probatoriului acumulat anterior de oamenii legii, administratorii companiei și al parcării, precum și alte două persoane implicate în încărcarea în camionul vizat a țigărilor de contrabandă au fost reținute în dimineața acestei zile. Cei patru bărbați au fost conduse spre audieri, iar procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să determine necesitatea solicitării aplicării arestului preventiv în privința acestora.

În ceea ce privește rezultatul reținerii din 31 iulie și audierii șoferului camionului, acestuia i-a fost aplicat arestul la domiciliu, măsură contestată de procurorii PCCOCS la Curtea de Apel Cahul, în vederea aplicării măsurii solicitate inițial – arestul preventiv.

Investigațiile continuă, în scopul elucidării altor aspecte ale infracțiunilor comise, inclusiv implicarea în schemă a companiilor vizate în cele 25 de percheziții desfășurate cu o zi înainte, în șase localități, timp în care cei vizați se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Comments (0)
Add Comment