Gripa aviară se extinde în mai multe localități din Moldova. Astfel, în perioada 9 februarie – 16 februarie, au fost înregistrate alte patru focare, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Unul dintre focare a fost depistat în raionul Cahul, localitatea Burlacu. În această regiune au fost afectate peste 18 gospodării, fiind sacrificate circa 490 de păsări. Alte trei focare au fost depistate în raionul Rezina, două în localitatea Saharna și Saharna Nouă și unul în localitatea Buciușca.
Comisia pentru Situații Excepționale a fost întrunită, în regim de urgență, pentru aprobarea Planurilor de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului de influență aviară. Astfel, au fost instituite zone de protecție și zone de supraveghere, unde medicii veterinari desfășoară recensământul exploatațiilor de animale și evaluarea stării de sănătate a efectivelor de păsări, a explicat ANSA.
Tot în această perioadă, 11 focare de gripă aviară înalt patogenă au fost eradicate, iar altele fiind în fază avansată de eliminare.
CONTEXT. Anterior, în perioada 19-26 ianuarie, în mai multe localități ale țării s-au depistat cinci cazuri de gripă aviară și unul de rabie.