Angajații Poliției de Frontieră au descoperit în flux trei călători care dețineau documente cu indici de falsificare. Incidentele au fost consemnate în punctele de trecere a frontierei Sculeni și Aeroportul Internațional Chișinău, documentați fiind doi conaționali în vârstă de 20 și 36 de ani, dar și un cetățean al Ucrainei de 56 de ani.
În PTF Sculeni, persoanele s-au prezentat pe sensul de ieșire din R. Moldova, ambele în calitate de pasageri la rute ocazionale spre România și Slovacia. În cadrul controlului de nivelul II, ceea ce presupune verificări suplimentare, asupra tinerilor moldoveni s-au depistat permise de conducere (MDA/ZA) cu semne rezonabile de falsificare. La audieri, unul dintre tineri a declarat că urmase cursuri specializate, unde a oferit 300 EUR și permisul i-ar fi transmis de un cetățean al Africii de Sud. Cel de-al doilea moldovean a comunicat că obținuse documentul prin intermediari, fără să achite careva sume.
În PTF Aeroportul Internațional Chișinău, cetățeanul ucrainean a fost depistat printre pasagerii sosiți din Tibilisi. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus străinul unor verificări adiționale, unde și a fost depistat permisul de conducere pretins a fi eliberat de către autoritățile din Ucraina. În comun cu ofițerul FRONTEX a fost stabilit că documentul conține indici de falsificare.
Conform procedurii documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei în laboratorul criminalistic al IGPF. Cercetările pe cazuri continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.