Deputații Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) au transmis mesaje cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, subliniind importanța suveranității, demnității și responsabilității față de viitorul țării.
Deputata MAN Angela Cutasevici a declarat că independența înseamnă capacitatea Republicii Moldova de a-și decide singură viitorul și de a-și apăra valorile și identitatea.
„Independența înseamnă demnitatea de a decide pentru propriul stat. Înseamnă respect pentru limba română, pentru valorile naționale și pentru identitatea noastră. Înseamnă să ne construim singuri viitorul, să ne apărăm interesele și să lăsăm generațiilor următoare un stat puternic, liber și prosper”, a declarat Angela Cutasevici.
La rândul său, deputata MAN Olga Ursu a remarcat că cei 35 de ani de independență reprezintă aproximativ o generație și a subliniat necesitatea protejării acestui statut.
„35 de ani înseamnă, practic, o generație. Pentru independență trebuie să luptăm în fiecare zi, pentru că este greu să o obții și foarte ușor să o pierzi. Ceea ce am câștigat prin curajul oamenilor și prin votul deputaților care au semnat Declarația de Independență trebuie păstrat cu fermitate și demnitate”, a spus Olga Ursu.
Deputata a menționat că își dorește o Republică Moldova în care cetățenii să poată trăi și munci acasă, în condiții demne și într-un stat în care drepturile lor sunt respectate.
„Îmi doresc ca Republica Moldova să aibă în continuare curajul de a-și apăra independența și de a construi o țară în care oamenii să vrea să rămână acasă, să trăiască demn și în pace, cu drepturile respectate și cu încredere într-un viitor mai bun”, a adăugat aceasta.
Deputatul MAN Gaik Vartanean a transmis, la rândul său, un mesaj în care a vorbit despre libertatea, demnitatea și suveranitatea Republicii Moldova.
„Astăzi celebrăm libertatea, demnitatea și suveranitatea Republicii Moldova. Moldova are un singur plan: să devină o țară de succes, prosperă și în continuă dezvoltare. Nu există un alt plan B”, a declarat Gaik Vartanean.
Potrivit deputatului, formațiunea va continua să promoveze interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor săi.
„Vom continua să promovăm interesele statului și ale cetățenilor Republicii Moldova”, a mai spus Gaik Vartanean.
Declarațiile au fost făcute în contextul aniversării a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!