Apartament de 44.600 de euro și donații din SUA: Ce a constatat ANI în cazul unui fost șef din Poliție

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat o diferență nejustificată de 238.951,52 de lei între averea dobândită și veniturile declarate de Dorel Nistor, fost șef de direcție în cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică al Poliției. Actul de constatare a fost semnat pe 5 octombrie.

Controlul ANI a vizat și averea soției acestuia, Tatiana Nistor, ofițer principal în cadrul Inspectoratului General al Carabinierilor.

Verificările au fost inițiate după o sesizare înregistrată la ANI în aprilie 2025, care se referea la un apartament cumpărat de familia Nistor în 2019 cu 44.600 de euro. Inspectorii au identificat suspiciuni privind existența unei diferențe substanțiale între averea acumulată și veniturile familiei.

Potrivit actului ANI, în 2019 familia a declarat venituri provenite din salarii și onorarii, precum și un credit bancar de 200.000 de lei. Dorel Nistor a indicat, de asemenea, donații în valoare de 7.500 de dolari, inclusiv bani primiți de la părinți.

Inspectorii au remarcat că, în declarația pentru anul 2018, fostul șef de direcție nu indicase economii în numerar. În aceste condiții, ANI a stabilit că situația necesita verificări suplimentare, iar controlul averii și intereselor personale a fost inițiat oficial în mai 2025.

În explicațiile oferite inspectorilor, Dorel Nistor a susținut că o parte dintre banii utilizați de familie proveneau de la părinți, frate și soră, care locuiesc în Statele Unite.

„Toate aceste donații din partea membrilor familiei au fost făcute prin trimiteri bancare (cu părere de rău nu au fost salvate confirmări bancare)”, a precizat acesta în răspunsul transmis ANI.

Nistor a mai declarat că, în 2020, a vândut un alt apartament pentru 25.000 de euro. Potrivit explicațiilor sale, o parte din banii obținuți în urma tranzacției au fost utilizați pentru achitarea creditului soției și pentru finanțarea apartamentului cumpărat în 2019.

Conform legislației, o diferență este considerată substanțială atunci când valoarea averii dobândite depășește veniturile cu mai mult de 20 de salarii medii lunare pe economie.

ANI urmează să transmită cauza în instanță. Judecătorii vor decide dacă suma stabilită drept avere nejustificată urmează să fie confiscată.

Totodată, Dorel Nistor riscă interdicția de a ocupa anumite funcții publice timp de trei ani și includerea în Registrul de stat al persoanelor care nu pot ocupa funcții publice.

Comments (0)
Add Comment