Liderul politic Victoria Furtună susține că prioritatea Republicii Moldova ar trebui să fie dezvoltarea economiei naționale prin industrializare reală, bazată pe acțiuni concrete, nu pe declarații.
Într-o declarație publică, Furtună a afirmat că țara are nevoie de o politică externă echilibrată, orientată atât spre partenerii din Vest, cât și spre cei din Est, în funcție de interesele naționale.
Ea a subliniat că Republica Moldova nu ar trebui să urmeze „orbește” agenda unor centre externe de putere, precum Bruxelles, Moscova sau Washington, ci să negocieze „cu demnitate” și să ia decizii în funcție de nevoile cetățenilor.
Potrivit acesteia, dezvoltarea țării presupune o abordare strategică și inteligentă, în care conducerea să pună pe primul loc interesele populației și ale statului.
Furtună a mai declarat că deciziile importante pentru viitorul Republicii Moldova ar trebui luate la Chișinău, nu în alte capitale, și că liderii politici trebuie să acționeze în interesul direct al cetățenilor.
În viziunea sa, doar printr-o astfel de abordare ar putea fi construită o țară „mai prosperă și mai respectată pe plan internațional”.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!