Un tânăr de 25 de ani a fost arestat în sudul Spaniei, fiind acuzat că și-a ucis părinții și a rănit alte patru persoane într-un atac armat produs în orașul El Ejido, în apropiere de Almería, potrivit BBC.
Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 23:00, ora locală. Autoritățile spaniole au confirmat că mai multe persoane au fost rănite grav și transportate la spital, printre acestea aflându-se și doi minori.
Conform presei locale, printre victime se numără un bebeluș de șapte luni, care ar fi fiul atacatorului și se află în stare critică, precum și o fetiță de doi ani. De asemenea, au mai fost răniți o femeie și un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani.
Autoritățile au găsit într-un autoturism un cuplu decedat, identificat ca fiind părinții suspectului, vehiculul prezentând urme de gloanțe. În zonă au intervenit efective ale Gărzii Civile, inclusiv unități speciale, precum și echipaje medicale.
Suspectul a părăsit inițial locul faptei, însă ulterior s-a predat la o secție de poliție locală. Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea motivului atacului.
Atacurile armate în masă sunt rare în Spania, potrivit datelor citate de Project Insight, care arată că între 2000 și 2023 au fost înregistrate doar câteva astfel de incidente în țară.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!