Rusia a lansat un atac de amploare cu drone asupra regiunii Odesa, în sudul Ucrainei, vizând infrastructura portuară a orașului Izmail, aflat pe Dunăre, în apropierea localității românești Plauru. Potrivit autorităților ucrainene, atacul a provocat un incendiu de proporții la o instalație de combustibil și energie și a rănit cel puțin o persoană.
Dronele, lansate dinspre Marea Neagră, au fost însoțite de o rachetă balistică îndreptată spre zona Odesa, potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene. Deflagrațiile puternice au fost resimțite inclusiv pe teritoriul românesc, iar localnicii din nordul județului Tulcea au fost avertizați printr-un mesaj Ro-Alert, activ timp de aproximativ 90 de minute, cu privire la riscul căderii de obiecte din spațiul aerian.
„Au fost înregistrate șase apeluri la 112 din cauza bubuiturilor puternice care au speriat populația”, a declarat Cristina Profir, purtătorul de cuvânt al ISU Delta. Locuitorii din zonă au postat pe rețelele sociale imagini cu flăcările vizibile de pe malul românesc al Dunării.
În contextul escaladării tensiunilor la graniță, două avioane Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, dislocate la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, au fost ridicate de urgență pentru a monitoriza spațiul aerian. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, dronele au fost detectate de sistemele românești de supraveghere, dar nu s-au înregistrat încălcări ale spațiului aerian românesc. Aeronavele au revenit în siguranță la bază în jurul orei 01:10.
Acesta este un nou episod care aduce conflictul ruso-ucrainean periculos de aproape de granițele României, amplificând riscurile de securitate în regiune.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!