Reprezentanții Mișcării Pentru Popor, în frunte cu deputații Partidului „ȘOR”, însoțiți de câteva mii de oameni din toate colțurile țării, au mers astăzi la Guvern, pentru a cere să li se acorde audiență la premierul Dorin Recean. Ei insistă ca actuala guvernare să achite integral facturile cetățenilor pentru gaze, căldură și energie electrică, pentru cele trei luni de iarnă. Accesul în clădirea executivului a fost însă blocată de polițiști.
Participanții la flashmob și-au exprimat nemulțumirea că actuala guvernare, inclusiv prim-ministrul Dorin Recean, sunt muți, surzi și orbi la doleanțele cetățenilor. Asta deși toate rezoluțiile votate de câteva zeci de mii de oameni, în cadrul mitingurilor organizate de Mișcarea Pentru Popor, au fost transmise Guvernului, Parlamentului și Președinției. Nimeni din conducerea țării nu a binevoit să discute vreodată cu cetățenii despre acest subiect.
Deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, susține că actuala guvernare uzurpă puterea de stat și își bate joc de popor.
„Puterea aparține poporului, nu celor de la guvernare. Duminică, 12 martie, deputații Partidului „ȘOR” au transmis Guvernului rezoluția votată în cadrul mitingului, în care am solicitat achitarea integrală a facturilor cetățenilor pentru lunile de iarnă. Din păcate, nu am primit niciun răspuns. De aceea, am venit aici ca să cerem să ni se acorde o audiență, pentru a afla dacă cerințele oamenilor vor fi îndeplinite. În așteptăm pe dl Recean să iasă din clădire ca să discute cu noi. Oamenii din țara noastră nu au bani ca să achite facturile, pensionarii noștri nu merită o astfel de atitudine din partea guvernanților”, a declarat deputatul Marina Tauber.
Totodată, deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a menționat:
„Cetățenii noștri o duc din ce în ce mai greu, din cauza facturilor imense. Mitingurile noastre sunt pașnice, vrem ca în țara noastră să fie pace, iar cetățenii să aibă parte de bunăstare. Noi nu cerem decât un ajutor real pentru cetățeni, să li se achite facturile pentru lunile de iarnă”.
La final, reprezentanți ai raioanelor din țară, în număr de 15 persoane, au vrut să meargă în clădirea Guvernului, pentru a discuta cu premierul, dar polițiștii le-au blocat accesul.
Un nou miting a fost anunțat de Mișcarea Pentru Popor pentru joi, 16 martie, la ora 11:00, în fața Parlamentului. La întrunire, sunt așteptați cât mai mulți oameni.