Autoritățile de la Chișinău au transmis mesaje cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei

Poporul ucrainean celebrează astăzi, 24 august, Ziua Independenței. În mesajele de felicitare adresate cu această ocazie, autoritățile de la Chișinău au evidențiat lecția de curaj și iubire de țară de care dau dovadă ucrainenii în fiecare zi, apărând cu dârzenie independența, atât a Ucrainei, cât și a întregii Europe. Oficialii au urat ca această zi să fie un moment de speranță, iar pacea să triumfe peste tot în lume, transmite IPN.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că cetățenii Republicii Moldova sprijină poporul ucrainean în lupta pentru libertate, îl sunt alături și cred cu tărie că „Ucraina va învinge în acest război barbar al Federației Ruseˮ. „Atât Moldova, cât și Ucraina ne-am căpătat independența acum 33 de ani și știm că drumul nu a fost deloc ușor. De aceea, vom face tot posibilul să mergem înainte și să facem parte dintr-o mare familie, unde este democrație, pace, bunăstare și această familie este Uniunea Europeanăˮ, a menționat Igor Grosu.

Președintele țării, Maia Sandu, a comunicat că în această zi importantă poporul din Moldova sărbătorește alături de ucraineni Ziua Independenței țării lor. „Pe măsură ce luptați cu curaj pentru libertatea pământului vostru, țineți minte că spiritul vostru este deja liber și puternic, reflectă rezistența națiunii voastre. Noi rămânem neclintiți în sprijinul nostru în timp ce continuați să vă apărați suveranitatea și să contribuiți pentru o pace durabilă. Împreună împărtășim o viziune comună a unui viitor bazat pe pace, democrație și valorile europeneˮ, a declarat șefa statului într-o adresare video.

Ministerul Afacerilor Externe precizează într-o postare că „forța ucrainenilor și determinarea cu care își apără țara este model de admirație, iar angajamentul nostru pentru susținerea Ucrainei rămâne de neclintitˮ.

În semn de solidaritate cu poporul ucrainean, astăzi, începând cu ora 21.00, clădirea Parlamentului va fi iluminată în culorile Ucrainei.

Sursa

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment