Batrîncea: La fel ca în anii precedenți, PSRM va organiza și în acest an de 9 Mai Parada Victoriei și Regimentul Nemuritor

La fel ca în anii precedenți, PSRM va organiza și în acest an de 9 Mai Parada Victoriei și Regimentul Nemuritor. Declarația a fost făcută de Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, la NTV Moldova.

Vicepreședintele Parlamentului a menționat că, în pofida interdicțiilor impuse de guvernarea PAS, personal își va agăța la piept Panglica ”Sfântul Gheorghe”.
”De zeci de ani organizăm de 9 Mai aceste măsuri frumoase, aceste parade. Mereu au fost civilizate, oamenii veneau organizat, niciun conflict pe parcursul anilor, niciun precedent de perturbare a ordinii publice. Vin oamenii care cinstesc buneii săi, care știu istoria așa cum a fost și care au o apreciere foarte clară față de nazism și față de crimele fascismului, care sunt condamnate de toți. (…) Eu ca un cetățean liber, cu gândire critică, am dreptul la poziția mea, la atitudinea mea față de procesele istorice. Împreună cu colegii, cu echipa, cu mulți cetățeni, de 9 Mai vom fi tot acolo unde am fost, pe același traseu, cu Regimentul nemuritor, vom spune aceleași lucruri și nu vom permite ca cineva, un Lilian Carp, un Alaiba, să ne cenzureze, să ne spună cum să ne comportăm în această zi. Personal, îmi asum ca atitudine față de această guvernare antidemocratică, antieuropeană, cinică, care provoacă dezbinare, eu voi avea această panglică în piept. Ca deputat, nu văd pericol pentru Moldova, pentru liniște, pentru pace, dacă eu și mai mulți cetățeni vom îmbrăca această panglică”, a declarat deputatul.
Secretarul executiv al PSRM a criticat autoritățile pentru încercarea de a crea o agendă falsă și distragerea atenției cetățenilor de la problemele reale cu care aceștia astăzi se confruntă. Potrivit lui Batrîncea, guvernarea induce frica în societatea prin amenințările cu poliția și amenzile draconice.
”Au ajuns să sperie cetățenii cu poliția. De ce? Ne aflăm în stare de asediu? De război? Republica Moldova este un stat civilizat care s-a alăturat Convenției Europene a Drepturilor Omului și noi trebuie să asigurăm cetățenilor libertate. De aceea, vom fi și mai mulți, și mai organizați și nu le vom permite să ne cenzureze”, a menționat socialistul.
Amintim, președintele Maia Sandu a declarat că cetățenii vor plăti dur dacă vor continua să poarte Panglica ”Sfântul Gheorghe” după scoaterea acesteia în afara legii. Declarația a fost făcută după anunțul promulgării legii care interzice un șir de însemne, asociate, în opinia autorităților, cu războiul din Ucraina.
La rândul său, autorul amendamentului cu privire la interdicția de a purta Panglica ”Sf. Gheorghe”, deputatul PAS Lilian Carp, a amenințat cetățenii că la 9 Mai poliția va documenta fiecare caz în parte, iar cei care vor încălca legea vor răspunde.
Odată cu publicarea legii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, purtarea Panglicii ”Sfântul Gheorghe”, dar și a unor insigne, drapele, embleme, litere, elemente grafice se va considera infracțiune. Pedeapsa pentru aceasta prevede amendă de până la 9000 de lei sau muncă în folosul comunității de la 30 la 60 de ore pentru persoanele fizice, iar în cazul persoanelor juridice sancțiunea se ridică până la 18000 de lei.

psrm
Comments (0)
Add Comment