Beijing și Moscova desfăşoară exerciţii militare comune în sudul Chinei

China a anunțat vineri că efectuează exerciții militare comune cu Rusia în sudul teritoriului său, potrivit ministerului apărării de la Beijing. Anunţul a venit la încheierea summitului NATO de la Washington, în cadrul căruia Japonia, partener NATO, a avertizat în legătură cu ameninţarea tot mai mare reprezentată de strângerea legăturilor dintre Beijing şi Moscova.

Cele două armate au început la începutul lunii iulie exerciţiile „Joint Sea-2024”, care ar urma să dureze până la jumătatea lunii iulie, potrivit ministerului chinez al apărării.

Exerciţiile maritime şi aeriene, care se desfăşoară în jurul oraşului Zhanjiang, situat în provincia Guangdong din sudul Chinei, urmăresc să „demonstreze determinarea şi capacităţile celor două părţi de a face faţă în comun ameninţărilor la adresa securităţii maritime şi de a menţine pacea şi stabilitatea globală şi regională”, a declarat ministerul, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Aceste exerciţii vor „aprofunda parteneriatul strategic global de coordonare între China şi Rusia pentru noua eră”, a declarat ministerul.

Manevrele sunt efectuate în conformitate cu planul anual de angajament militar al Beijingului şi al Moscovei, a adăugat acesta.

Anunţul vine în aceeaşi săptămână cu summitul NATO de la Washington, în cadrul căruia aliaţii şi-au reafirmat sprijinul pentru Ucraina în faţa invaziei Rusiei.

China şi Rusia, care s-au apropiat în ultimii ani şi îşi descriu prietenia ca fiind „fără limite”, au ambele relaţii ostile cu NATO. În timpul summitului, liderii Alianţei Nord-Atlantice şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la sprijinul Chinei pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei.

În replică, China a îndemnat NATO să nu mai „incite la confruntare” între blocuri. De asemenea, armata chineză a efectuat în această săptămână exerciţii comune cu Belarus, un alt aliat al Rusiei, la frontiera de est a NATO.

Japonia a subliniat vineri că activităţile militare comune ale Chinei şi Rusiei în apropierea teritoriului său constituie o „preocupare serioasă din punctul de vedere al securităţii naţionale”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment