Benzina și motorina se scumpesc din nou

După o zi în care prețurile au stagnat, benzina și motorina continuă să se scumpească. Potrivit noilor prețuri plafon la carburanții de bază, publicate astăzi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), un litru de benzină cu cifra octanică A-95, se scumpește cu 13 bani și va putea fi procurat la stațiile PECO, la un preț de 21 de lei și 45 de bani.

Motorina se scumpește și ea cu 16 bani, până la 18 lei și 46 de bani litrul.

Noile prețuri vor intra în vigoare la miezul nopții și vor fi valabile până pe 18 octombrie.

De la începutul lunii octombrie benzina s-a scumpit cu 74 de bani, iar motorina cu 98 de bani litrul.

Comments (0)
Add Comment