Bilă neagră pentru guvernarea PAS! CEDO a comunicat în regim de urgență Guvernului plângerile depuse de Alexandr Stoianoglo

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a comunicat în regim de urgență Guvernului Republicii Moldova ambele plângeri depuse de procurorul general Alexandr Stoianoglo pe faptul persecutării acestuia pe criterii politice, plasării ilegale în arest la domiciliu și suspendării din funcția de Procuror General. Anunțul a fost făcut de către unul dintre avocații lui Stoianoglo, Victor Munteanu.

„Curtea europeană a comunicat în regim de urgență Guvernului Republicii Moldova ambele plângeri depuse de Procurorul General Alexandr Stoianoglo pe faptul persecutării acestuia pe criterii politice, plasării ilegale în arest la domiciliu, al restricțiilor de comunicare cu presa și al restricțiilor de întrunire, și, mai important, al suspendării din funcția de Procuror General. După ce vor fi studiate documentele parvenite de la CEDO, vom informa societatea despre detaliile cazului examinat de Curtea europeană”, a scris Victor Munteanu pe pagina sa de Facebook.

Comments (0)
Add Comment