Biroul politici de reintegrare acuză administrația separatistă de la Tiraspol că încearcă să folosească dificultățile economice și sociale ale locuitorilor din regiunea transnistreană pentru a obține avantaje politice. Reacția vine după anunțul privind organizarea unui protest împotriva politicilor fiscale ale Chișinăului și a Fondului de Convergență.
Potrivit instituției, manifestația ar urmări să creeze impresia unui sprijin larg pentru structurile separatiste și să promoveze mesaje critice la adresa autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Reprezentanții Biroului susțin că asemenea acțiuni au mai fost folosite în trecut de administrația de la Tiraspol.
Chișinăul consideră că, în condițiile în care libertățile fundamentale sunt restrânse în regiune, iar activitatea civică independentă este practic imposibilă, manifestația nu poate fi privită drept o exprimare liberă a voinței populației.
Totodată, autoritățile centrale afirmă că organizatorii încearcă să atribuie dificultățile economice din regiune unor presupuse presiuni exercitate de Chișinău. Potrivit Biroului politici de reintegrare, mesajele promovate ar urmări inclusiv să alimenteze ostilitatea față de autoritățile constituționale și să creeze în exterior percepția că Republica Moldova nu poate gestiona situația din stânga Nistrului.
În replică, instituția subliniază că Guvernul urmărește soluționarea pașnică a conflictului și apropierea celor două maluri ale Nistrului. Locuitorii regiunii transnistrene au aceleași nevoi ca cetățenii de pe malul drept, inclusiv acces la servicii medicale și educaționale de calitate, protecție socială, venituri decente și servicii publice eficiente, se arată în declarație.
Biroul susține că problemele populației trebuie abordate prin politici de reintegrare și proiecte de convergență menite să îmbunătățească nivelul de trai. În acest context, cetățenii sunt îndemnați să-și păstreze calmul și să analizeze cu prudență mesajele publice, fără a se lăsa influențați de eventuale provocări.
Protestul a fost anunțat pentru 23 octombrie de așa-numitul „Forum popular transnistrean”, condus de liderul separatist Vadim Krasnoselski. Organizatorii contestă politicile fiscale promovate de Chișinău și acuză autoritățile constituționale că ar exercita presiuni economice asupra regiunii.
Manifestația are loc în contextul introducerii treptate a TVA și a accizelor pentru anumite categorii de mărfuri importate de agenții economici din regiunea transnistreană. Primele măsuri au intrat în vigoare la 1 septembrie 2026 și se aplică, între altele, alcoolului, produselor din tutun, bijuteriilor, parfumurilor și altor bunuri considerate neesențiale sau de lux.
Potrivit datelor prezentate de autorități, în primele trei săptămâni de aplicare a noilor taxe au fost colectate 2,1 milioane de lei. Extinderea regimului fiscal este programată în etape, la 1 ianuarie și 1 aprilie 2027, în timp ce uniformizarea completă a taxării mărfurilor este prevăzută până la începutul anului 2030.
În paralel, Guvernul pregătește Fondul de Convergență, prin care veniturile colectate ar urma să fie direcționate către proiecte sociale, medicale, educaționale și de infrastructură pentru locuitorii regiunii transnistrene. Proiectul de hotărâre privind funcționarea fondului se află în consultări publice.