Bruxellesul vrea o colaborare cu R. Moldova pentru a facilita comerțul

Prim-ministra Natalia Gavrilița, care se află într-o vizită de lucru la Bruxelles, declară că Republica Moldova este determinată să realizeze un program ambițios de reforme în economie, ceea ce va contribui la dezvoltarea afacerilor, va crea noi locuri de muncă și va genera mai multe venituri în buget.

Declarația a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, comisar UE pentru comerț. Vizita în capitala europeană este prilejuită de reuniunea Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova, transmite democracy.md cu referirela IPN.

„Vă mulțumim pentru faptul că vara trecută ați majorat cotele (de export) la șapte produse agroalimentare moldovenești. Ne propunem să finalizăm transpunerea legislației europene și să demarăm negocierile, astfel încât să începem a exporta cât de curând produse de origine animală pe piața UE”, a notat premierul. Potrivit ei, instituțiile Republicii Moldova sunt pregătite pentru a realiza reforme ireversibile în întreaga economie.

Natalia Gavrilița a solicitat lansarea dialogului economic și financiar cu UE, aderarea la Acordul privind evaluarea conformității și acceptarea produselor industriale (ACAA). În context, au fost examinate evoluțiile macroeconomice în Republica Moldova și UE și acțiunile pentru a îmbunătăți situația economică.

La Bruxelles, prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întrevederea și cu eurocomisarul pentru energie, Kadri Simson. 

„Cu suportul UE și al altor parteneri externi, situația din domeniul energetic a fost stabilizată. Am asigurat populația cu resurse energetice pentru această iarnă și am început pregătirile pentru iarna viitoare. Nu doar am gestionat crize, ci și am făcut schimbări, iar Comunitatea energetică a recunoscut că Moldova a realizat, în ultimul an, cel mai mare progres între țările candidate”, a declarat șefa Guvernului.

În special, Natalia Gavrilița s-a referit la identificarea instrumentelor financiare, inclusiv granturi pentru avansarea pe mai multe proiecte care au trenat ani de zile: construcția liniei de înaltă tensiune Bălți-Suceava, creșterea cantităților de energie regenerabilă produsă în țară, dar și realizarea unui amplu program de eficiență energetică în clădirile publice și blocurile de locuit. Având în vedere că Republica Moldova are în continuare o intensitate energetică mare, iar sectorul rezidențial consumă circa jumătate din resursele energetice ale țării, este foarte importantă lansarea Fondului de eficiență energetică în sectorul rezidențial.

Comments (0)
Add Comment