Camera Deputaților a Argentinei a aprobat joi un proiect de lege inițiat de președintele Javier Milei, care prevede reducerea vârstei răspunderii penale de la 16 la 14 ani. Proiectul a fost adoptat cu 149 de voturi pentru și 100 împotrivă și urmează să fie examinat de Senatul Argentinei, potrivit AFP.
Inițiativa legislativă urmărește modificarea unui sistem în vigoare din 1980, în condițiile în care Argentina are în prezent cea mai ridicată vârstă a răspunderii penale din America de Sud. În majoritatea statelor din regiune, pragul este de 14 ani, iar în Brazilia și Ecuador acesta este stabilit la 12 ani.
Dezbaterea parlamentară are loc pe fondul unor cazuri grave care au implicat adolescenți. Cel mai recent incident s-a produs în decembrie, în provincia Santa Fe, unde doi adolescenți de 14 și 15 ani au fost acuzați că au torturat și ucis un tânăr de 15 ani.
Opoziția a criticat adoptarea proiectului, susținând că majoritatea experților consultați în comisii – inclusiv avocați specializați în protecția copilului – s-au pronunțat împotrivă. De asemenea, au fost invocate lipsa timpului pentru adaptarea sistemului penitenciar și bugetul considerat insuficient.
Deputata peronistă Victoria Tolosa Paz a declarat în plen că închisoarea ar trebui aplicată doar în cazuri excepționale și a acuzat că măsura vizează, în special, copiii și adolescenții proveniți din medii defavorizate.
Susținătorii proiectului, printre care senatoarea și fost ministru al securității Patricia Bullrich, au promovat inițiativa sub sloganul „Infracțiune de adult, pedeapsă de adult”. Deputatul majorității Ramiro Gutiérrez a argumentat că un adolescent de 14 ani înțelege consecințele faptelor sale și trebuie să răspundă penal.
Situația din Franța și România
În Franța, un minor poate fi tras la răspundere penală de la vârsta de 13 ani, putând fi judecat de un tribunal pentru minori.
În România, Ministerul Justiției analizează posibilitatea modificării Codului Penal, în contextul unei crime recente din județul Timiș, al cărei presupus autor are 13 ani. În prezent, legea prevede că minorii sub 14 ani nu răspund penal, iar cei între 14 și 16 ani pot fi trași la răspundere doar dacă se dovedește că au acționat cu discernământ. Minorii peste 16 ani răspund penal, însă pot fi încarcerați doar în anumite condiții, precum recidiva sau comiterea unor infracțiuni grave.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!