Cazul judecătoarei cu penthouse-ul nedeclarat: dosarul penal a fost clasat, iar magistrata vrea să revină în funcție

Judecătoarea Tatiana Avasiloaie, suspendată din funcție în 2024 în cadrul unui dosar de îmbogățire ilicită, solicită revenirea la Judecătoria Chișinău. Cererea magistratei vine după ce procurorii au dispus scoaterea sa de sub urmărire penală și clasarea cauzei, stabilind că fapta investigată nu întrunește elementele unei infracțiuni, scrie ZdG.

Ordonanța de clasare a fost emisă la 8 septembrie 2026. La 2 octombrie, Avasiloaie a depus o cerere la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), prin care a solicitat anularea suspendării și reîncadrarea în funcție.

Deocamdată, CSM verifică dacă decizia procurorilor a devenit definitivă. Președintele Consiliului, Sergiu Caraman, a declarat că instituția i-a solicitat procurorului general, Alexandru Machidon, să confirme dacă ordonanța a fost contestată și dacă există intenția de a dispune verificarea acesteia.

După primirea răspunsului, cererea judecătoarei urmează să fie inclusă pe ordinea de zi a unei ședințe a CSM.

În cazul în care suspendarea va fi anulată, Tatiana Avasiloaie va fi restabilită în drepturile sale, inclusiv în ceea ce privește drepturile salariale pentru perioada în care nu a activat. Potrivit lui Sergiu Caraman, magistrata nu a primit salariu sau indemnizații pe durata suspendării.

„Dumneaei nu a beneficiat de salariu și indemnizații și, conform legii, dacă se anulează suspendarea, este repusă în toate drepturile, inclusiv în drepturile salariale pentru această perioadă”, a precizat președintele CSM.

Procuratura Anticorupție a confirmat pentru ZdG că dosarul a fost clasat deoarece fapta investigată „nu întrunește elementele infracțiunii”. Instituția a mai comunicat că, în prezent, nu are alte cauze penale în privința magistratei.

Cazul Tatianei Avasiloaie a ajuns în atenția publică după o investigație privind un penthouse de peste 150 de metri pătrați din centrul Chișinăului. În 2020, judecătoarea fusese observată în repetate rânduri la imobil, care nu figura în declarațiile sale de avere și interese personale.

Magistrata a susținut atunci că apartamentul aparținea unei cunoștințe a familiei din regiunea transnistreană și că mergea acolo pentru a verifica starea locuinței și instalațiile de apă și încălzire.

Ulterior, ANI a constatat, printr-un act emis la 9 iulie 2021, o diferență de aproximativ 1,33 milioane de lei între averea și veniturile judecătoarei. Constatările au stat la baza inițierii cauzei penale pentru îmbogățire ilicită.

Actul ANI a fost însă contestat de Avasiloaie și anulat de instanțe. Judecătoria Criuleni a pronunțat hotărârea la 4 ianuarie 2024, iar Curtea de Apel Centru a menținut-o la 23 ianuarie 2025.

Instanțele au constatat că probele prezentate nu demonstrau că Tatiana Avasiloaie ar fi fost proprietara penthouse-ului, că l-ar fi deținut efectiv sau că ar fi exercitat control asupra acestuia. De asemenea, nu au fost identificate dovezi privind contribuții financiare directe ale magistratei la procurarea apartamentului.

ANI a contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție. Recursul a fost înregistrat la 24 martie 2025, însă până în prezent nu a fost stabilită o ședință pentru examinarea acestuia.

În cadrul procesului, Tatiana Avasiloaie a declarat că beneficiarul real al apartamentului ar fi fost fostul său partener de viață. Potrivit explicațiilor sale, locuința fusese cumpărată în 2016 pentru întâlnirile lor private, iar tranzacția ar fi fost realizată prin intermediul unei cunoștințe a mamei sale.

După încheierea relației, fostul partener ar fi decis să vândă imobilul, acesta fiind înstrăinat în februarie 2020 fără implicarea directă a magistratei.

În decembrie 2021, CSM a autorizat efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în privința Tatianei Avasiloaie. Ulterior, procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul, locul de muncă și în automobilul judecătoarei, precum și într-un alt imobil. În decembrie 2024, Curtea Supremă de Justiție a stabilit că autorizarea acestor acțiuni de către CSM a fost legală.

La 2 iulie 2024, CSM a decis suspendarea magistratei din funcție în legătură cu dosarul penal.

Tatiana Avasiloaie activează în sistemul judecătoresc din 2012. Ea a fost numită inițial judecătoare la Căușeni, ulterior fiind transferată la Chișinău. Din 2019 a activat în domeniul contenciosului administrativ la sediul Rîșcani al Judecătoriei Chișinău.

Revenirea sa în funcție urmează să fie decisă de CSM, după ce Consiliul va primi confirmarea privind caracterul definitiv al ordonanței procurorilor.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment