Cel de-al 11-lea pachet de sancțiuni impus de Uniunea Europeană (UE) împotriva Rusiei de la declanșarea războiului din Ucraina a intrat în vigoare vineri, măsură faţă de care Moscova a răspuns prin extinderea listei cu responsabilii europeni interziși în teritoriul rus.
Noile măsuri punitive urmăresc în special să prevină eludarea sancţiunilor impuse anterior şi vizează de asemenea companii din ale state, inclusiv China, transmite democracy.md cu referire la adevarul.ro.
Totuşi, de teama unor represalii din partea Beijingului, numărul companiilor chineze sancţionate a fost diminuat faţă de proiectul iniţial, în final rămânând doar trei companii.
Alte companii sancţionate sunt din Uzbekistan, Emiratele Arabe Unite (EAU), Siria şi Armenia, notează sursa citată.
Noul pachet prevede posibilitatea restricţionării anumitor exporturi către ţările prin care produse supuse sancţiunilor ajung în Rusia.
De asemenea, vaselor comerciale suspectate că încalcă embargoul petrolier sau că se implică în transferuri de pe alte nave pentru a eluda plafonul tarifar pentru petrol impus Rusiei de către UE li se va putea interzice accesul în porturile europene. O interdicţie de transport de bunuri în interiorul UE se va putea aplica şi în cazul camioanelor cu remorci sau semiremorci ruseşti, subliniază Agerpres.
Noile sancţiuni vizează, prin restricţii la export, şi 15 bunuri tehnologice descoperite pe câmpul de luptă în Ucraina, precum şi echipamentele necesare producerii acestora.
În replică, Moscova a anunţat că a „extins considerabil” lista cu responsabilii instituţiile europene şi ai statelor membre UE care au interdicţie de intrare pe teritoriul rus. Fără a preciza numărul acestora, Ministerul rus de Externe a transmis că este vorba în special despre membri ai serviciilor de securitate ori ai instituţiilor politice şi comerciale europene, precum şi europarlamentari „care promovează o agendă (ostilă) faţă de Rusia”.
După declanșarea războiului din Ucraina, sancţionat și condamnat de occidentali, Rusia a declarat indezirabili sute de politicieni, funcţionari, jurnalişti, oameni de afaceri şi alte persoane din Occident.