Ceban a declarat că Guvernul nu a oferit nici un ajutor primăriei Chișinău pentru gestionarea crizei refugiaților

Primăria Chișinău nu a primit niciun bănuț din partea Guvernului cât privește gestionarea crizei refugiaților. Cel puțin asta a spus primarul general Ion Ceban în cadru ședinței de astăzi de la Primăria Chișinău.

„Nu știu dacă cineva dintre primăriile din țară au primit ceva, dar unde sunt acele tone de produse, avioane și camioane încărcate cu toate cele necesare care au ajuns ca și donații în țara noastră? E tare complicat să răspundă cineva. Pe foaie ne-au dat tocmai 9 milioane de lei. Pe foaie.

Pe foaie au dat câteva milioane și la alte primării. Doar că acele condiții desenate de cei de la Guvern pentru primării ca să poată beneficia de acești bani, după ce o lună de zile am cheltuit și ne-am descurcat pe cont propriu sunt din domeniul cosmosului, aceste condiții”, a precizat Ceban.

Edilul spune că așa au fost create condițiile ca să nu fie oferite surse financiare primăriilor din donațiile care au venit la Stat.

„Și la fel ca în covid, primăriile am rămas pe cont propriu să ne descurcăm”, a conchis edilul.

CEBAN ION
Comments (0)
Add Comment