Ceban a solicitat organizarea unei deschideri oficiale a falezei de la Vadul lui Vodă

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a adus sincere mulțumiri celor implicați în lucrările de amenajare a falezei de la Vadul lui Vodă și a solicitat finalizarea acestora, precum și organizarea unei deschideri oficiale a sezonului în următoarele două săptămâni. În cadrul unei ședințe la Primărie, Ceban a subliniat importanța dezvoltării zonelor de agrement din afara Chișinăului și a evidențiat potențialul atrăgător al falezei de la Vadul lui Vodă.

„Vreau, în același sens, să aduc sincere mulțumiri tuturor celor care au lucrat la faleza de la Vadul lui Vodă. Am realizat un lucru mare eu cred acolo și vă rog ca la toate zonele de odihnă în afara Chișinăului să fie proiectate”, a declarat primarul.

El a făcut referire la implicarea viceprimarului, a arhitectului și a colegilor de la Chișinău Proiect în acest proiect de amenajare și a încurajat dezvoltarea zonelor de agrement frumoase, precum Ghidighici și Vadul lui Vodă.

„Cei care s-au implicat, așa cum ziceam și cum am discutat în acest sfârșit de săptămână, să finalizeze lucrările la faleza de la Vadul lui Vodă și Direcția Cultură împreună cu Primăria Vadul lui Vodă, să organizeze în următoarele două săptămâni deschiderea oficială a sezonului cu artiștii de acasă”, a adăugat Ceban.

El a subliniat că faleza de la Vadul lui Vodă oferă numeroase posibilități de petrecere a timpului liber, inclusiv activități sportive, culturale și de relaxare în natură, precum și posibilitatea de a profita de frumusețea și apele Nistrului.

Dezvoltarea zonelor de agrement din afara Chișinăului reprezintă o prioritate pentru Primăria municipiului, iar inaugurarea oficială a falezei de la Vadul lui Vodă va evidenția potențialul turistic și recreativ al acestei zone, atrăgând atât locuitorii din Chișinău, cât și turiștii din afara capitalei.

Comments (0)
Add Comment