Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, solicită autorităților centrale să aplice și în zilele obișnuite măsuri de fluidizare a traficului similare celor instituite atunci când în capitală se află delegații oficiale. Edilul susține că este nevoie de o cooperare mai strânsă între Primărie, Guvern și Poliția Rutieră, în special în contextul începerii noului an școlar.
Ceban afirmă că modul în care este gestionat traficul în timpul vizitelor oficiale demonstrează că există soluții pentru fluidizarea circulației în capitală.
„Am văzut cum poate fi organizat traficul rutier atunci când în Chișinău avem delegații. Ne-am dori ca astfel de măsuri să fie luate în calcul și aplicate de autoritățile centrale și în zilele obișnuite, mai ales în contextul începerii noului an școlar și al revenirii tuturor la activitatea obișnuită”, a declarat primarul.
Edilul a precizat că nu îi consideră responsabili pe polițiști pentru situația creată, afirmând că aceștia execută sarcinile stabilite la nivel central.
„Aici nu voi da vina, în niciun caz, pe polițiști, care îndeplinesc strict sarcinile care sunt puse de la nivel central, adică de către guvernare”, a spus Ceban.
În același timp, primarul a lansat critici dure la adresa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), acuzând formațiunea de faptul că ar pune interesele politice înaintea celor ale locuitorilor capitalei.
„Uneori am impresia că cei de la PAS au plăceri sadice urbane. Ei tot locuiesc și muncesc în capitală, stau, cu excepția primelor persoane, în ambuteiaje, dar principiul lor «să moară capra vecinului» este, adesea, mai presus decât interesele oamenilor”, a afirmat Ion Ceban.
Primarul a făcut apel către noua conducere a Guvernului să renunțe la disputele politice și să identifice soluții comune pentru problemele din capitală.
„Oamenii așteaptă maturitate politică. Fac apel la noua conducere a Guvernului să ne coagulăm eforturile, să fie lăsate deoparte aceste aspecte politice și să intervenim acolo unde este necesar. Nu avem ce împărți decât problemele oamenilor”, a declarat Ceban.
Potrivit edilului, Primăria va continua proiectele de dezvoltare și reabilitare a infrastructurii, însă pentru gestionarea traficului este nevoie și de implicarea autorităților centrale.
Ceban a solicitat, totodată, Guvernului să transmită Parlamentului proiectul legii parcărilor elaborat de PAS, în cazul în care autoritățile centrale nu susțin inițiativa propusă anterior de Primăria Chișinău.
„Solicităm ca legea parcărilor, dacă nu vor să o accepte pe cea depusă de noi în Parlament, să fie transmisă deputaților de către Guvern cea elaborată de către PAS, pentru a putea fi gestionat acest domeniu mult mai eficient de autoritățile locale și pentru a contribui la decongestionarea traficului”, a spus primarul.
Ceban a prezentat și date privind volumul traficului din capitală. Potrivit lui, în Chișinău locuiesc și lucrează aproximativ un milion de oameni, iar zilnic circa 600.000 de automobile se află în oraș sau îl traversează.
„Orașul a fost prevăzut, când a fost construit, pentru 90 de mii de mașini. Iar toate instituțiile importante de stat, în mare parte, se află chiar în centrul capitalei”, a menționat edilul.
Ion Ceban a mai declarat că Primăria depune zilnic eforturi pentru realizarea proiectelor de infrastructură, dar soluționarea problemelor de trafic necesită acțiuni coordonate cu autoritățile centrale.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!