Ceban explică de ce Chișinăul cere 50% din impozite să rămână în Capitală

Programul „Restart” aprobat de Guvern, nu prevede finanțare pentru municipalitate. Primarul general se arată indignat de situație și insistă asupra reîntoarcerii în bugetul Capitalei a cel puțin 50% din impozitele achitate de chișinăuieni.

„Programul „Restart” aprobat de Guvern, nu prevede finanțare pentru municipalitate. Considerăm că este o ingerință cu rea voință în activitatea nemijlocită a municipiului Chișinău din partea Guvernului. Scopul urmărit este de a deposeda și crea găuri bugetare semnificative în Chișinău. Reamintesc, municipalitatea, noi toți, contribuim cu circa 23 de miliarde de lei în 2022 iar astăzi cu peste 28 miliarde de lei iar înapoi ni se întoarce 2,8 miliarde plus TDS. Acest lucru este inadmisibil, nu găsiți o altă capitală în care astfel de lucruri să se întâmple. Municipalitatea contribuie și cu 14 miliarde de lei la fondul de pensii. Nu încurcați coada vacii cu ștampila primăriei. Nu duceți oamenii în eroare pentru că arătați cât de incompetenți și nepregătiți sunteți. Nu este o competență a municipalității acest lucru”, a declarat Ion Ceban.

În context, edilul Capitalei a specificat că municipalitatea în continuare trebuie să creeze grădinițe, școli, spitale, Centre de sănătate, drumuri, trotuare, spații publice etc.

„Nu ne puneți în cârcă atribuțiile Guvernului, puteți să ne întoarceți banii, la fel ca până în 2015, când cel puțin 50% din impozitele achitate de chișinăuieni rămâneau în municipalitate. Acum astupăm toate găurile, plătim toate salariile miniștrilor incompetenți care zi de zi ne sărăcesc, care fac mișmașuri pe la Aeroport, pe la contractele cu gaz și multe altele, care bagă mâna în buzunarul cetățenilor de rând și îl golesc prin facturi majorate, prin incompetență, prin contracte dubioase etc.”, a conchis primarul general.

CEBAN ION
Comments (0)
Add Comment