Ceban mulțumește locuitorilor și echipei municipale pentru implicarea în organizarea summit-ului de la Chișinău

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a ținut astăzi să adreseze un mesaj de mulțumire chișinăuienilor și echipei municipale pentru eforturile depuse în organizarea summit-ului șefilor de stat și de guverne care a avut loc săptămâna trecută. În cadrul unei ședințe la Primărie, edilul a exprimat recunoștința sa pentru sprijinul și răbdarea manifestate de către locuitori în timpul evenimentului.

“Săptămâna trecută a avut loc summit-ul șefilor de stat și de guverne la Chișinău. Ne-am expus în acest sens împreună cu colegii și vreau să spun că Primăria municipiului Chișinău s-a implicat la maximum tot ce a depins pe partea logistică, pe partea de infrastructură, pentru organizarea circulației rutiere în care am fost parte componentă”, a declarat primarul Ceban.

El a adăugat că apreciază în mod deosebit răbdarea și înțelegerea manifestate de către chișinăuieni în fața condițiilor de trafic complexe și a perturbărilor în deplasare cauzate de summit.

“Vreau să mulțumesc chișinăuienilor pentru că au dat dovadă de răbdare în aceste două zile, în trafic sau lipsă de trafic și condiții foarte complicate de deplasare”, a menționat primarul.

Ion Ceban a subliniat, de asemenea, importanța contribuției echipei municipale și a tuturor departamentelor implicate în pregătirea evenimentului, inclusiv spațiilor verzi, Direcției Transport, Regiei Exdrupo, Parcului Urban de Autobuze, Regiei Transport Electric și Direcției Comunal Locativ.

“Vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat nemijlocit […] pe toată lumea care am fost în acest sens implicat și a făcut ca municipiul Chișinău să arate atât pentru locuitori, cât și pentru oaspeții capitalei”, a adăugat el.

Primarul a încheiat prin solicitarea de a menține aceeași dinamică și implicare în lunile următoare, subliniind importanța muncii în echipă pentru dezvoltarea și îmbunătățirea orașului Chișinău.

“Avem foarte mult de făcut împreună, avem foarte mult de muncit împreună și sper ca aceste rezultate să fie apreciate de către locuitorii Capitalei, dar și de către oaspeții capitalei. Vreau să vă zic că în acest context avem doar aprecieri pozitive”, a conchis primarul Ceban.

Eforturile depuse de către Primăria municipiului Chișinău și colaborarea strânsă cu locuitorii au contribuit la succesul summit-ului și au demonstrat dedicarea administrației locale în asigurarea unui mediu favorabil și bine organizat pentru evenimente importante la nivel internațional.

Comments (0)
Add Comment