Ceban: PAS vor instala 45 de corturi la 45 de adrese din Chișinău

„Cu capul în campania electorală din care nu au ieșit niciodată”, partidul PAS vor instala 45 de corturi la 45 de adrese din Chișinău, pentru a împărți materiale politice. Despre aceasta scrie primarul general Ion Ceban.

„Atenție! Nu materiale informative, ce au făcut, ce urmează, care sunt prioritățile oamenilor, dar materiale politice. Nu sunt ieftine nici corturile, nici materialele ce vor fi distribuite chiar de unii deputați care trebuie, în primul rând, să se dedice în totalitate muncii în această perioadă de criză.

Apropo, unde pot fi găsite toate cheltuielile? Le dau o idee gratis, instalați corturi în toată țara, pentru că oamenii au ce vă spune. Dar cred că nu aveți curaj, este mai ușor să manipulați prin intermediul ecranelor TV”, scrie edilul.

Primarul afirmă că cei din Pas mereu au fost în campanie electorală. „Și asta o cunoaștem din blocajele pe care le avem la nivel de Primăria Chișinău, fiind stopate multiple proiecte, finanțări pentru oraș, iar oamenii sunt dați afară sau puși în lista neagră, dacă intenționează să conlucreze cu Primăria Chișinău.

Mai presus pun ambițiile și pofta de putere. Acest lucru e demonstrat și prin declarațiile primelor persoane în stat, președinte, speaker, premier, deputați. Toți declară că scopul Partidului Pas este ca Ion Ceban să nu fie primar.

Nu au nici agendă clară, nici proiecte pentru țară, nici planuri de viitor, nici propuneri de dezvoltare, nici idei sau strategii de redresare a situațiilor de criză și nu se gândesc la cetățenii Republicii Moldova”, a punctat Ceban.

Edilul mai spune că cei din pas au un alt scop de fapt.

Comments (0)
Add Comment