CEC înregistrează al doilea grup de inițiativă în sprijinul lui Vasile Tarlev

Grupul de inițiativă format de Partidul Viitorul Moldovei pentru susținerea candidaturii lui Vasile Tarlev la funcția de Președinte al Republicii Moldova a fost oficial înregistrat astăzi de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Cu aprobarea CEC, grupul are acum permisiunea de a începe colectarea semnăturilor necesare pentru înregistrarea lui Tarlev în competiția electorală.

De menționat că aceasta reprezintă a doua încercare de a constitui un grup de inițiativă în sprijinul lui Vasile Tarlev. Prima solicitare a fost respinsă de CEC deoarece grupul a fost creat pentru susținerea lui Tarlev în calitate de candidat independent, deși acesta era și președintele Partidului Viitorul Moldovei.

vasile tarlev
Comments (0)
Add Comment