Cel de-al cincilea președinte al țării a propus autorităților un plan de acțiuni anticriză, care are drept scop susținerea populație și a mediului de afaceri

Cel de-al cincilea președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a propus autorităților țării un plan de acțiuni anticriză, care are drept scop susținerea populației, a mediului de afaceri și a economiei naționale în condițiile crizei energetice.

Astfel, o primă măsură se referă la reducerea și înghețarea prețurilor la resursele energetice până la 1 aprilie 2022.

”Consider că este posibil și realist de a stabili prin lege, pentru perioada 1 ianuarie – 1 aprilie, tariful pentru energie electrică în mărime de 1,89 lei și tariful pentru gazele naturale în mărime 5 lei pentru toți consumatorii. Diferența de 8 lei, în cazul tarifului la gazele naturale, și de peste 1,5 lei la energie electrică (ținând cont de posibila majorare în viitorul apropiat) să fie acoperită din bugetul de stat”, susține Dodon.

Președintele Asociației Obștești Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă susține că costul întregului pachet de compensații se ridică la 200-220 de milioane de dolari. În schimb, această măsură va duce la scăderea tarifelor la gazele naturale, electricitate și căldură, la micșorarea costurilor de producție pentru agenții economici și, ca urmare, la scăderea prețurilor pentru anumite grupuri de produse.

Igor Dodon a prezentat și sursa de unde pot fi luați acești bani. Potrivit fostului președinte al țării, Moldova are rezerve oficiale de valută străină, care, la data de 6 ianuarie 2022, constituiau 3,9 mlrd de dolari. Aceste fonduri, conform cerințelor FMI, sunt investite în economia altor țări. Astfel, Moldova a cumpărat titluri de valoare emise de guvernele SUA și ale altor țări occidentale în valoare de peste $2 mlrd. Alte $1,7 mlrd sunt păstrați sub formă de depozite în băncile din Occident, la o rată a dobânzii foarte mică – de aproape 0% anual.

”Reprezentanții BNM, numiți în funcții la cererea FMI, diferiți experți și ONG-uri plătite vor critica această inițiativă, susținând că scopul rezervelor valutare este altul. Dar, Moldova se confruntă cu o situație de criză care necesită măsuri de urgență. Care a fost scopul creării acestor rezerve pe parcursul celor 30 de ani de independență? De a ajuta țara într-un moment de dificultate. Acest moment a sosit acum”, susține autorul.

În opinia lui Dodon, este mai bine să utilizăm 200-220 milioane de dolari din rezervele valutare (aproximativ 5%) pentru a ajuta populația, decât să cerem bani de la partenerii occidentali – FMI, UE, Banca Mondială, BERD, care nu vor face altceva decât să ne dea banii noștri sub formă de împrumuturi cu dobândă. În plus, vor fi impuse și o serie de condiții politice.

Cel de-al cincilea președinte al țării susține că pentru a pune în aplicare pachetul de compensații este necesar de modificat legislația, iar acest lucru ar putea fi făcut în următoarele două săptămâni astfel încât întregul mecanism să fie implementat deja la începutul lunii februarie. De asemenea, este important, ca prin lege, să fie stabilit că aceste fonduri sunt alocate de către stat în valută străină direct operatorilor pentru plata resurselor energetice. Acest lucru ar evita presiunea asupra cursului de schimb al leului moldovenesc și ar elimina costurile legate de schimbul valutar.

Comments (0)
Add Comment