CNA critică legea adoptată de PAS privind modul de numire a directorului instituției

Centrul Național Anticorupție (CNA) a criticat proiectul legii cu privire la CNA. Într-un comunicat de presă emis de instituție se precizează că documentul nu corespunde interesului public general. Acesta va contribui la slăbirea instituțională și subminarea independenței CNA în calitate de entitate specializată în prevenirea și combaterea corupției.

„În scopul preîntâmpinării apariției manifestărilor de corupție la aplicarea în practică a prevederilor proiectului, considerăm oportună redactarea acestuia în contextul obiecției și recomandării din prezentul raport de expertiză anticorupție”, se mai arată în document.

Deputații PAS au adoptat, astăzi, legea cu privire la CNA. Potrivit documentului, directorul CNA va fi numit fără concurs public. Experții independenți, dar și organizațiile neguvernamentale au criticat această inițiativă PAS. Mai mult, reprezentanții Transparency International au numit acest proiect inacceptabil.

Comments (0)
Add Comment