Fostul președinte al Băncii de Economii, Grigore Gacikevici, este cercetat într-un nou dosar penal, fiind acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Centrul Național Anticorupție anunță că acesta ar fi primit plăți ilegale pentru a facilita acordarea unor credite, iar ulterior banii ar fi fost transferați peste hotare pentru a ascunde originea acestora.
Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi avut loc în perioada în care Grigore Gacikevici ocupa funcția de președinte al Băncii de Economii. Acesta ar fi obținut remunerații necuvenite în schimbul sprijinirii acordării unor împrumuturi, iar sumele respective ar fi fost ulterior scoase din țară prin transferuri externe.
Fostul șef al BEM a fost reținut în seara zilei de 29 iulie pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Procurorii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Reținerea are loc cu o zi înainte de pronunțarea sentinței într-un alt dosar în care Grigore Gacikevici este judecat alături de patru foști membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii.
În această cauză, fostul președinte al BEM este acuzat că, împreună cu ceilalți inculpați, ar fi acordat în perioada 2005–2012 credite neperformante cu încălcarea procedurilor interne ale instituției. Procurorii susțin că acțiunile acestora ar fi provocat un prejudiciu de peste trei miliarde de lei.
Pentru acest dosar, acuzarea a solicitat o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru Grigore Gacikevici și câte 13 ani pentru ceilalți patru inculpați. Instanța urmează să pronunțe hotărârea la 30 iulie.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!