Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică s-a întrunit ieri, 13 ianuarie, în ședință, în contextul constatării prezenței pe teritoriul Republicii Moldova a tulpinii Omicron a coronavirusului de tip nou.
Comisia a decis prelungirea până la 15 martie a stării de urgență în sănătate publică. De asemenea, începând cu 17 ianuarie, la frontiera de stat se va reveni la sistemul prin care, indiferent de țara de proveniență, intrarea în Republica Moldova va fi permisă pe baza unuia din documentele:
- La prezentarea certificatului de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 cu schema completă de vaccinare. Dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puţin 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Certificatul trebuie să fie prezentat în una dintre limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă;
- La prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau a rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore înaintea îmbarcării, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una dintre limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă;
- La prezentarea concluziei medicale confirmative în cazul persoanelor care au suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezenţă a anticorpilor anti-COVID-19, prezentat în una dintre limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă. Actul confirmativ este valabil pe durata perioadei de 90 de zile de la data efectuării investigaţiei.
Persoanele care nu întrunesc una dintre condiţiile stipulate în punctul 10.1 sunt obligate să respecte regimul de carantină pentru o durată de 14 zile. Persoanele respective vor completa, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică electronică, precum şi vor respecta regimul de carantină pentru 14 zile, la adresa declarată. In cazul minorilor până la 14 ani, fişa epidemiologică este completată de reprezentantul legal sau de însoţitor. Regimul de carantină poate fi întrerupt după a 7-a zi dacă persoana efectuează un test PCR COVID-19 sau test rapid de diagnostic Ag SARS CoV-2, iar rezultatul acestuia este negativ prin act confirmat.
Se stabilesc excepții de la prevederile de mai sus pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă:
- copiii cu vârsta de până la 12 ani;
- elevii/studenţii cu vârsta de până la 18 ani, care urmează să susţină examene, care merg la studii în instituţii de învăţământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare sau care se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/organizarea/desfaşurarea studiilor/participarea la concursuri sau olimpiade internaţionale, cu prezentarea documentelor confirmative, precum şi însoţitorii acestora;
- echipajele şi personalul de deservire a aeronavelor/navelor, brigăzile şi personalul de deservire a garniturilor de tren, conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfa şi a. vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
- persoanele care călătoresc din motive de sănătate, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
- lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai agenţilor economici din ţările menţionate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenţii economici respectivi;
- posesorii paşapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora, precum şi titularii documentelor de călătorie tip Laissez-Passer eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare, ai organizaţiilor/misiunilor iintemaţionale acreditate în Republica Moldova, şi/sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
- persoanele în tranzit (care nu depăşeşte 24 ore de la data înregistrării intrării în Republica Moldova), itinerarul tranzitării fiind stabilit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
- persoanele care sunt citate de instanţele de judecată/organele de drept din Republica Moldova, precum şi reprezentanţii lor legali, fapt dovedit prin documente confirmative în acest sens.
Accesul în incinta Aeroportului International Chişinău se permite în conformitate cu prevederile Hotărârii Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 62 din 22 septembrie 2021, respectiv doar pentru călători.