Codruț, câinele Maiei Sandu, l-a mușcat de mână pe președintele Austriei

Preşedintele Austriei a fost muşcat de câinele Maiei Sandu, Codruț. Alexander Van der Bellen, aflat în vizită în Republica Moldova, s-a aplecat să îl mângâie, dar Codruț l-a mușcat de mână, oficialul de la Viena fiind văzut apoi cu pansamente aplicate pe locul mușcăturii, transmite TVR.

Şeful statului austriac se află la Chișinău, într-o vizită în Republica Moldova. Acolo, Alexander Van der Bellen a declarat într-o conferință de presă susținută împreună cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și omologul său sloven, Nataša Pirc Musar, că speră ca votul negativ dat României pentru intrarea în Schengen să fie revizuit.

Oficialul de la Viena, aflat la un moment dat în compania Maiei Sandu și al staff-ului acesteia în curtea Clădirii Președinției Republicii Moldova, s-a aplecat să îl mângâie pe Codruț, care a venit bucuros și dând din coadă spre ei. Dar cățelul nu a fost prea încântat și a provocat un incident diplomatic, mușcându-l de palmă pe Van der Bellen.

Președintele Austriei a fost văzut mai târziu cu mâna pansată.

„Codruț face parte din echipa noastră de la Președinție de vreo 7 luni, după ce a fost găsit în stradă lovit de o mașină. Din păcate nu am reușit să-i salvăm lăbuța, dar, după câteva luni de tratament, acum aleargă bucuros în 3 picioare.”, scria Maia Sandu, pe Instagram.

Vizita oficială a continuat însă, iar președinta Moldovei a mulțumit celor doi oficiali și a apreciat că „vizita Președintelui Van der Bellen și a Președintei Pirc Musar este un semnal puternic de sprijin al aspirațiilor noastre de a deveni parte a marii familii europene.”

Comments (0)
Add Comment