Coliziune între două trenuri la metroul din New York

Cel puțin 24 de persoane au fost rănite ușor la New York, când două garnituri de metrou s-au ciocnit, iar una a deraiat, potrivit serviciilor de urgență, care au izolat unul dintre cele mai aglomerate cartiere din Manhattan, potrivit AFP.

 

Trei linii din vasta rețea a unuia dintre cele mai vechi metrouri din lume au fost oprite, iar partea de nord-vest a principalei insule a megalopolisului, Upper West Side din Manhattan, a fost complet izolată de pompieri, poliție și ambulanțe.

Nimeni nu a fost grav rănit în coliziunea dintre un tren care transporta pasageri și celălalt, care era gol și staționa pe o singură linie, au declarat reporterilor aflați la fața locului Ian Swords, de la serviciile de urgență, și Mike Meyers, comandantul brigăzii de pompieri din New York.

 

Metroul newyorkez este și el extrem de degradat, dar accidentele și incidentele sunt foarte rare, iar numărul de călători este din nou în creștere, după ce a fost abandonat din cauza pandemiei și a creșterii criminalității între 2020 și 2022.

Comments (0)
Add Comment