Comisia Europeană deschide investigaţii împotriva Apple, Google şi Meta

Companiile americane Apple, Alphabet şi Meta vor fi investigate în Uniunea Europeană pentru potenţiale încălcări ale directivei privind pieţele digitale, au declarat luni autorităţile de reglementare antitrust din UE. Măsura ar putea duce la amenzi uriaşe pentru giganţii media.

Legislaţia, care este în vigoare din 7 martie, impune celor şase giganţi media – care furnizează servicii precum motoare de căutare, reţele sociale şi aplicaţii de chat utilizate de alte companii – să respecte directivele pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile pentru rivalii lor şi pentru a oferi utilizatorilor mai multe opţiuni.

„Comisia (Europeană) suspectează că măsurile puse în aplicare de aceşti actori-cheie nu reuşesc să respecte în mod eficient obligaţiile ce le revin în temeiul DMA (Digital Market Act – n.r.)”, a declarat executivul UE într-un comunicat preluat de AFP și Reuters, potrivit News.ro.

Autoritatea europeană de aplicare a normelor de concurenţă va investiga regulile Alphabet (Google) privind direcţionarea în Google Play şi auto-referirea în Google Search, regulile Apple privind direcţionarea în App Store şi ecranul de alegere pentru Safari, precum şi modelul „pay or consent” al Meta (Facebook).

De asemenea, Comisia ia măsuri pentru a investiga noua structură de taxare a Apple pentru magazinele de aplicaţii alternative şi practicile de clasificare ale Amazon pe piaţa sa.

Executivul UE îşi propune să finalizeze investigaţiile în termen de un an, termen stabilit în cadrul DMA.

Este o premieră în cadrul noului regulament privind pieţele digitale.

Companiile au fost amendate deja

Bruxellesul a purtat luni de zile un dialog cu cei trei giganţi americani ai internetului cu privire la planurile lor de a se conforma normelor care au intrat în vigoare la începutul lunii martie. După ani de zile în care le-au urmărit în zadar abuzul de poziţie dominantă, din cauza unei legislaţii care descuraja insuficient asemenea practici, executivul european speră că, prin DMA, a dobândit o armă suficient de puternică pentru a-i face să cedeze.

„Putem vedea deja schimbări pe piaţă. Dar nu suntem convinşi că soluţiile propuse de Alphabet, Apple şi Meta se conformează cu obligaţiile”, a declarat luni comisarul european pentru sectorul digital, Thierry Breton.

UE doreşte să deschidă în sfârşit pieţele digitale, să protejeze apariţia şi creşterea start-up-urilor în Europa şi să îmbunătăţească alegerea oferită utilizatorilor. Procedurile anunţate se bazează pe nemulţumiri binecunoscute.

Astfel, Comisia deschide o anchetă împotriva Alphabet, suspectată că a exploatat monopolul virtual al motorului său de căutare Google pentru a-şi favoriza propriile servicii de comparare a preţurilor, datorită unor listări mai bune, în detrimentul concurenţilor, atunci când este vorba de căutarea de hoteluri, bilete de avion sau alte bunuri de consum vândute online.

Google a fost deja amendată cu 2,4 miliarde de euro pentru acest lucru în 2017. Însă măsurile corective propuse nu au fost niciodată considerate satisfăcătoare.

Alphabet şi Apple sunt, de asemenea, vizate pentru restricţiile asupra magazinelor lor de aplicaţii Google Play şi App Store. Potrivit Comisiei, cele două grupuri „restricţionează capacitatea dezvoltatorilor de a comunica şi de a-şi promova în mod liber ofertele şi de a încheia direct contracte” cu utilizatorii finali, „în special prin impunerea de diverse taxe”.

Pe această temă, Apple a fost deja amendată cu 1,8 miliarde de euro de către Comisie, la începutul lunii martie, în urma unei anchete deschise în iunie 2020 după o plângere din partea platformei de streaming muzical Spotify.

Apple, sub presiune și în SUA

Joi, guvernul american a dat în judecată Apple pentru practici monopoliste din cauza constrângerilor impuse de grupul californian dezvoltatorilor de aplicaţii.

Bruxelles-ul a deschis un alt proces împotriva Apple pentru o presupusă încălcare a obligaţiei de a oferi utilizatorilor o modalitate de a dezinstala cu uşurinţă aplicaţiile implicite din sistemul de operare iOS, care echipează popularele sale iPhone-uri. În special, Comisia este îngrijorată de faptul că „designul ecranului de alegere a browserului web îi împiedică pe utilizatori să îşi exercite în mod real opţiunea” de a alege o alternativă la Safari.

Meta, gigantul reţelelor sociale, este vizat pentru că nu a respectat regula care îi cere să solicite consimţământul utilizatorilor înainte de a combina datele cu caracter personal din diferitele sale servicii în scopul creării de profiluri publicitare. Pentru a se conforma, Meta a oferit utilizatorilor Facebook şi Instagram un abonament plătit care le permite să evite să fie ţintiţi de publicitate. Însă utilizatorii care doresc să păstreze serviciul gratuit trebuie să fie de acord să predea datele lor personale.

Bruxelles-ul consideră că „alegerea binară impusă de modelul Meta «pay or consent» nu oferă o alternativă reală utilizatorilor care nu îşi dau consimţământul”.

De asemenea, Comisia va strânge informaţii despre sistemul de referinţe al Amazon, temându-se că acesta favorizează propriile mărci de produse atunci când face referire la site-ul său de comerţ electronic.

De asemenea, Comisia va analiza noul sistem de stabilire a preţurilor de la Apple, care ar putea încălca obligaţia acesteia de a permite descărcarea de aplicaţii de la magazinele alternative App Store.

Prin intermediul DMA, Comisia intenţionează să acţioneze mai rapid şi mai energic pentru a pune capăt abuzurilor de poziţie dominantă, ca urmare a obligaţiilor şi interdicţiilor stabilite în prealabil.

Noul regulament prevede amenzi de până la 20% din cifra de afaceri mondială pentru încălcări grave şi repetate (faţă de 10% anterior).

De asemenea, Bruxelles şi-a acordat puterea de a desfiinţa contravenienţii, ca mijloc de descurajare şi ca ultimă soluţie.

Sursa: digi24.ro

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Comments (0)
Add Comment