Compensațiile pentru martie au fost transferate: peste 620.000 de gospodării au beneficiat de sprijin

Începând de astăzi, 9 aprilie, compensațiile aferente lunii martie, ultima lună a sezonului rece 2025–2026, sunt disponibile pe cardurile bancare ale beneficiarilor. Acestea pot fi ridicate și de la oficiile poștale din întreaga țară.

Potrivit datelor oficiale, în luna martie peste 620.000 de gospodării, adică aproximativ 1,2 milioane de persoane, au beneficiat de plăți compensatorii, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova. Cele mai multe gospodării sprijinite utilizează combustibili solizi pentru încălzire, urmate de gaz natural, energie termică și energie electrică.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că prin programul „Ajutor la contor” a fost oferit sprijin unei părți semnificative a populației, iar autoritățile își propun în continuare soluții pe termen lung pentru reducerea vulnerabilității energetice, inclusiv prin eficientizarea energetică a locuințelor.

Bugetul total alocat de Guvern pentru acest sezon rece s-a ridicat la 2,34 miliarde de lei, fondurile fiind acoperite integral din bugetul de stat.

Programul a vizat în special gospodăriile vulnerabile, inclusiv pensionari, familii cu copii, tineri și persoane cu dizabilități. Printre beneficiari se numără peste 402.000 de pensionari, aproximativ 353.000 de copii și tineri și circa 23.000 de persoane cu dizabilități.

Valoarea medie a compensației în acest sezon a fost de aproximativ 750 de lei, variind în funcție de sursa de încălzire. Mai mult de jumătate dintre beneficiari au primit sumele maxime, de 800 de lei pentru combustibili solizi și 1.000 de lei pentru celelalte tipuri de energie.

Deși prețurile la gaz și energie termică au înregistrat scăderi, autoritățile au menținut nivelul compensațiilor la valorile stabilite anterior. În ultimele sezoane reci, statul a direcționat peste 11 miliarde de lei pentru acest tip de sprijin.

Programul „Ajutor la contor” este implementat cu suportul tehnic al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și al Guvernului Italiei.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment