Condamnare pentru fosta șefă a organizației Șoldănești a Partidului „Șor” pentru finanțare ilegală

Președinta organizației teritoriale Șoldănești a Partidului „Șor”, formațiune declarat neconstituțională, a fost condamnată pentru acceptarea finanțării ilegale a partidului de la un grup criminal organizat. Instanța a dispus și confiscarea a peste 3,8 milioane de lei, bani considerați proveniți din activități ilicite.

Judecătoria Chișinău a stabilit că fondurile erau utilizate pentru promovarea intereselor politice și pentru obținerea puterii prin mijloace ilegale. Magistrații au arătat că inculpata era conștientă de proveniența banilor, atribuiți grupului condus de fostul lider al partidului, Ilan Șor. Aceasta a coordonat mobilizarea și transportarea participanților la proteste, a colectat date pentru donații fictive și a gestionat sumele destinate remunerării protestatarilor.

Potrivit instanței, în perioada septembrie-octombrie 2022, sume importante au fost plătite zilnic participanților la protestele din Chișinău, iar în aproximativ o lună totalul plăților a depășit 31.000 de dolari.

Șefa organizației teritoriale a fost condamnată la patru ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei, însă executarea pedepsei a fost suspendată condiționat, cu un termen de probațiune de trei ani. În plus, inculpata a declarat în instanță că se consideră nevinovată.

Hotărârea prevede și interdicția de a ocupa funcții sau de a gestiona activități financiare în cadrul partidelor pe o perioadă de cinci ani, precum și confiscarea contravalorii sumelor rezultate din infracțiune și menținerea sechestrului asupra mai multor bunuri.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment