„Nu doresc sub nicio formă să minimalizez semnificația datei de 27 august 1991. Vreau doar să subliniez faptul că nu ar fi existat niciodată una fără cealaltă. Nu ar fi existat independența din ’91 fără eliberarea din ’44. Iar în clasament, aceste date ar trebui să fie pe același palier”, a declarat deputatul BCS în cadrul unei conferințe dedicate aniversării a 79 de ani de la eliberarea Moldovei de invadatorii naziști, scrie enews.md.
„În luna aprilie a acestui an, am văzut cu ochii mei cum toată Roma a fost acoperită de pliante viu colorate care chemau la participarea la evenimentele dedicate eliberării Italiei de fascism. Ceea ce este caracteristic este că o parte din aceste anunțuri erau în numele partidelor de stânga și al organizațiilor sociale, iar cealaltă parte erau în numele statului, reprezentat de Ministerul Apărării. Iar acest lucru se întâmplă în locul de naștere al fascismului. Se întâmplă în fiecare an. Germania continuă să se pocăiască pentru crimele nazismului. Spania face tot posibilul să uite de dictatura lui Franco. Și așa mai departe și așa mai departe….
Fără îndoială, Ziua Eliberării de sub ocupația nazistă unește societatea din orice țară care a fost victima acesteia, punându-i pe cei care până în ziua de azi se consideră admiratori ai ideilor naziste în poziția de paria indisciplinați. Dar acest lucru depinde întotdeauna de narațiunea care vine și este difuzată de către autorități. Puterea este cea care modelează agenda ideologică. Puterea este cea care modelează unghiul de vedere asupra anumitor evenimente istorice prin intermediul a numeroase instrumente, de la educația școlară la mass-media.
Ce vine din partea autorităților noastre? Sau mai bine zis – de la toate autoritățile, începând cu 2010 și până în prezent? Îmi voi răspunde cu o întrebare. Nu chiar ca politician și jurnalist, ci ca om obișnuit, am fost întotdeauna interesat de unde dispar oamenii din anumite locuri atunci când pleacă de la putere? Permiteți-mi să vă explic. În fiecare an, mulți dintre noi participă aici la evenimente de doliu legate de comemorarea victimelor Holocaustului. Pentru noi, acestea sunt o chestiune de comemorare și de conștiință. La aceste evenimente, de regulă, apar unii lideri oficiali ai țării noastre. Și spun niște cuvinte corecte, sincere, scrise de scriitori de discursuri. Uneori merg și președinții. Dar iată care este paradoxul. Înainte de a fi la conducere, ei nu au participat niciodată la aceste evenimente. După ce nu mai sunt la conducere, nu mai participă la ele. Iar asta arată un singur lucru: nu se duc acolo din inimă, ci din funcție. Ambasadorul Statelor Unite participă la ele. Iar odată ce ai ieșit din scaun, poți reveni la starea ideologică naturală”, a spus Starîș.
„Și aici totul este foarte clar. Reprezentanții așa-zisei noastre elite de dreapta se consideră români și, în acest sens, visează, cu diferite grade de latență, la faimosul „mare unire”. Iar ca ideal politic și-au ales, din păcate, nu numai unirea de 22 de ani din perioada interbelică cu khotinul său, Tatarbunarii care au șocat lumea luminată, represiunile ideologice, exploatarea cea mai crudă a țărănimii basarabene, atitudinea arogantă și evident deloc fraternă a reprezentanților Vechiului Regat față de localnici. O picătură de statistică. Numai în 1931, 47% din școlile secundare din Basarabia au fost închise, iar în anul următor alte 25%. În 1933, 40 la sută din spitale au fost închise. În ceea ce privește mortalitatea, Basarabia se afla pe primul loc în Europa, conform Ligii Națiunilor. Aproape 60 la sută dintre nou-născuți au murit în prima lună de viață. Între 1922 și 1930, peste 400.000 de persoane au părăsit Basarabia în căutarea unui loc de muncă. Asta nu vă amintește de nimic?
Poate că această perioadă, care este idealizată de toți dreptacii moldoveni, a fost caracterizată exhaustiv de către remarcabilul scriitor american, laureat al Premiului Nobel Ernest Hemingway, care a scris: „Acum România trebuie să mențină cea mai mare armată permanentă din Europa pentru a reprima revoltele „noilor” săi români, care vor un singur luc威而鋼 ru – să nu mai fie români”. Acesta este idealul unui regim politic care a fost ținut la baioneta jandarmilor și a armatei regulate”, a mai spus deputatul.
„Asta ar însemna jumătate din probleme. Dar pentru dreptacii noștri, inclusiv pentru actualul guvern, idealul este și a doua variantă a unei Românii Mari, reînviată sub steaguri naziste. Îmi amintesc încă manifestele înflăcărate din memorabilul ziar Țară despre marele eliberator Mareșalul Antonescu. Iar fraza sa „Ostășenii, vae ordon: treci Prutul” a devenit ceva ca o parolă de recunoaștere a propriilor oameni. Și cu ce se deosebește aceasta de ceea ce au răspândit slujitorii ideologici ai actualului regim de guvernământ, care au numit în mod deschis 22 iunie 1941, ziua eliberării. Acest lucru s-a întâmplat literalmente cu două luni în urmă. Fără nicio implicație morală și juridică.
Așadar. Pe de o parte sinistrul creator al Holocaustului din teritoriile ocupate ale Basarabiei și Transnistriei, Ion Antonescu, ca personaj istoric despre care se poate spune ceva bun, iar pe de altă parte necesitatea de a participa la evenimente dedicate memoriei victimelor exterminării brutale și intenționate a oamenilor pe bază de naționalitate. În acest mic decalaj trebuie să manevreze. Situația este agravată nu numai de faptul că Hitler l-a folosit pe Ion Antonescu ca exemplu de subuman care a condus cu atâta consecvență și hotărâre drumul spre soluția finală a problemei evreiești, ci și de ucrainofilia oficială ostentativă de astăzi.
Vă reamintesc doar că cvasi-statul românesc apărut în 1941 includea nu doar Basarabia, ci și o parte din Podolia ucraineană și Odesa, unde se afla capitala zonei de ocupație transnistreană. Iar aceasta este o situație delicată pentru autoritățile noastre, deoarece exterminarea în masă a ucrainenilor de către trupele de ocupație românești este un fapt istoric dovedit. Doar un singur exemplu. După explozia cartierului general al trupelor românești din Odessa, Ion Antonescu a dat ordin să fie împușcați 100 de ostatici pentru fiecare soldat ucis și 200 de ostatici pentru fiecare ofițer ucis. Ca urmare, 25 de mii de locuitori din Odessa au fost uciși în baza acestui ordin.
În general, autoritățile noastre nu sunt de invidiat. Nu există deloc spațiu de manevră. Rezultatul este o tăcere jenantă, nici măcar diluată în acest an de opinia competentă a vicepreședintelui Mihai Popșoi, care, în cadrul ultimei convocări parlamentare, a descris 24 august 1944 drept o „eliberare imaginară”. Încă o dată: este vorba despre eliberarea de sub ocupația nazistă. Și nici vorbă. Doar pentru că călăii români au fost atroce în teritoriile ocupate. Ca și cum poporul român nu l-ar fi răsturnat și executat pe dictatorul nazist Mareșalul Antonescu, ca și cum armata română nu s-ar fi retras din coaliția hitleristă și nu s-ar fi alăturat forțelor aliate, aducându-și contribuția semnificativă la eliberarea Europei de nazism. Ca și cum Regele Mihai al României nu ar fi primit Ordinul Victoriei din partea lui Stalin.De ce să ne fie rușine? De ce să nu felicităm poporul moldovean și, în același timp, poporul român, de Ziua eliberării de nazism? Complexele istorico-etnice stau în cale?”. – se întreabă politicianul.
„Mihai Ghimpu a fost mai direct și mai sincer. Ne amintim cu toții decretele sale privind ziua ocupației sovietice, din care a rămas o piatră funerară în piața centrală a Chișinăului, și privind interzicerea simbolurilor comuniste. Așa că astăzi suntem conduși de un fel de Ghimpu colectiv, doar că laș și ipocrit.
Vă reamintesc că atunci am reușit să respingem atacul brutal asupra simbolurilor comuniste, care erau simboluri ale eliberării și victoriei asupra nazismului, inclusiv prin utilizarea avizului competent al Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei. Asta a fost acum 10 ani. Ar fi posibil astăzi? Nu mai sunt sigur. Nu sunt un susținător al teoriilor conspirației. Dar sentimentul este că cineva deplasează în mod constant și sistematic proverbiala fereastră Overton în direcția unui haos ideologic din ce în ce mai mare.
Lumea postbelică era transparentă. Ea se baza pe dreptul internațional care a apărut ca urmare a victoriei asupra nazismului, care a fost aplicat cu strictețe. Da, a existat un Război Rece, au existat conflicte. A existat o competiție pentru influență în diferite părți ale lumii. Dar acest lucru nu a împiedicat cooperarea economică. Nu a împiedicat acordul asupra unor chestiuni fundamentale legate de securitatea globală. Și toate acestea doar pentru că în acea perioadă era foarte clar ce era bine și ce era rău; cine erau învingătorii și cine erau învinșii; cine erau ocupanții și cine erau eliberatorii. Era o bază morală puternică pentru o ordine mondială rezonabilă. Astăzi, din păcate, aceasta nu mai există.
Ce i-a dezlegat, de fapt, pe cei de dreapta, ce i-a făcut să fie atât de hotărâți să remodeleze istoria în perspectiva denaturării memoriei colective? Iată ce. În ultimii 20 de ani, a avut loc o egalizare treptată a învingătorilor și învinșilor în cel de-al Doilea Război Mondial. În 2005, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluție de condamnare a așa-numitelor „regimuri comuniste totalitare”. Nu totul este atât de simplu și evident în cazul acestei rezoluții. Din cei 317 membri ai APCE, doar 153 de deputați au luat parte la vot.
În favoarea rezoluției au votat și mai puțini – doar 99 de deputați, iar împotrivă – 42. Este cunoscut faptul că practic niciuna dintre țările din așa-numita „Vechea Europă” nu a susținut rezoluția. Ea a fost inițiată și promovată de neofiturile europene, care au fost în mod clar susținute de cineva mai puternic. Apoi, în 2009, pe baza acestui document, a fost adoptată o rezoluție a Parlamentului European în aproximativ aceleași circumstanțe. Și atunci a început. Invadatorii au devenit eliberatori, eliberatorii au devenit ocupanți… Acesta este adevărul – la pământ. Și apoi?
Haosul moral și ideologic rezultat a dus deja la scindări sociale în diferite țări, inclusiv în Moldova, la tragedii teribile, inclusiv – sunt convins – la războiul de astăzi din Ucraina. Fără o revenire la normalitate, fără orientări morale clare și precise, tensiunea și haosul nu vor face decât să crească precum o avalanșă de zăpadă. Și mai mult de un stat va fi îngropat sub ea. Și poate că acesta este scopul lor. Am vorbit deja despre idealul lor politic, pentru care – după cum a recunoscut Sandu – este gata să voteze la referendum. Iar tăcerea expresivă și strigătoare la cer a autorităților cu ocazia zilei eliberării Moldovei de sub ocupația nazistă, care a creat o bază sigură pentru existența unui stat moldovenesc independent, este tocmai din acest motiv.
Independența pe care Moldova a obținut-o în 1944 a fost câștigată cu arma în mână. Pentru ea au murit sute de mii de luptători ai Armatei Roșii, care nu au văzut niciodată acest pământ, dar au rămas în el pentru totdeauna. Independența pe care Moldova a primit-o în 1991 a fost un dar al destinului. Este nevoie de mult curaj pentru a declara independența cu cinci zile mai târziu decât Ucraina, și chiar și atunci – doar față de Uniunea Sovietică, care la acea vreme pur și simplu nu exista. Poate de aceea au tratat-o cu atâta nepăsare. Independența ar trebui să aducă dezvoltare și fericire. Și asta a fost după eliberarea din ’44. Fiecare dintre noi cunoaște oameni care nu au fost niciodată fericiți în ultimii 32 de ani”, a rezumat Constantin Starîș.