Control comun la frontiera moldo-ucraineană: Două puncte de trecere, vizate de un nou acord

Republica Moldova și Ucraina examinează posibilitatea introducerii controlului comun la punctele de trecere a frontierei Criva-Mămăliga și Mirnoe-Tabaki. În acest sens, autoritățile moldovene au transmis părții ucrainene proiectele protocoalelor care vor reglementa desfășurarea controalelor pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), documentele sunt în curs de examinare de către instituțiile de frontieră din Ucraina. Semnarea acestora va putea avea loc după încheierea negocierilor și parcurgerea tuturor procedurilor necesare de către ambele state.

Autoritățile susțin că aplicarea acestui mecanism ar urma să contribuie la sporirea securității cetățenilor, reducerea timpului de traversare a frontierei și eficientizarea traficului transfrontalier.

Inițiativa vine în contextul măsurilor de securitate adoptate anterior de autoritățile de la Chișinău. Acestea au dispus transferarea temporară pe teritoriul Republicii Moldova a angajaților Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal care activează în punctele de trecere Giurgiulești-Reni, Briceni-Rossoșani și Criva-Mămăliga.

Decizia a fost valabilă pentru o perioadă de 90 de zile și a fost justificată prin necesitatea protejării personalului, în contextul atacurilor rusești asupra infrastructurii din Ucraina, inclusiv în zonele din apropierea frontierei cu Republica Moldova.

Comments (0)
Add Comment