Control comun la vamă, de mâine, la intrarea în România

Începând cu 15 aprilie, timpul de așteptare la trecerea frontierii moldo-române în punctul de control Leușeni-Albița se va reduce. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) de la Chișinău.

Potrivit Ministerului, măsura va fi aplicată din 15 aprilie, începând cu ora 08.00.

Începând de sâmbătă, autoritățile de frontieră din România şi Republica Moldova vor pune în aplicare pe sensul de intrare România controlul coordonat.

„Diferenţa faţă de modalitatea anterioară de realizare a controlului constă în faptul că pe sensul de ieșire din Republica Moldova, în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni, trecerea se va face fără control, iar oprirea pentru verificări se va face pe sensul de intrare în România, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița”, au comunicat reprezentanții MAI.

„Paștele aduce stări frumoase oamenilor noștri. MAI vine cu un motiv în plus de bucurie și anume reducerea timpului de așteptare în punctul de control Leușeni-Albița, începând de sâmbăta aceasta”, a menționat ministra Ana Revenco.


Amintim că ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova Ana Revenco, împreună cu omologul său român Lucian Bode au semnat, pe 9 februarie, Acordul controlul coordonat pe teritoriul României, în punctul de trecere al frontierei de stat Leușeni – Albița, pe sensul de intrare în România.

Comments (0)
Add Comment