Corpul unui pasager clandestin descoperit pe aeroportul din Amsterdam

Corpul unui pasager clandestin a fost găsit luni dimineaţă pe Aeroportul Internaţional Amsterdam Schiphol, în trenul de aterizare al unui avion din direcţia Toronto, a indicat poliţia olandeză, scrie AFP.

Avionul „a făcut probabil alte escale”, în special la Lagos (Nigeria), a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, Robert van Kapel.

Angajaţii au descoperit corpul unui bărbat luni dimineaţă, când începeau să lucreze într-un hangar, a precizat el.

Avionul companiei aeriene KLM venea din Toronto (Canada) şi ar fi făcut escală la Lagos.

„O anchetă este în desfăşurare”, a adăugat van Kapel, fără să poată oferi mai multe informaţii cu privire la identitatea bărbatului ori să precizeze de unde şi-a început călătoria.

„Incidente ca acesta se întâmplă sporadic”, a spus purtătorul de cuvânt.

Un pasager clandestin a supravieţuit anul trecut unei călătorii de 9.000 de kilometri de la Johannesburg la Amsterdam, ascuns în trenul de aterizare din faţă al unui avion cargo.

În 2021, poliţia de frontieră a descoperit corpul unui nigerian în trenul de aterizare al unui avion sosind la Amsterdam Schiphol.

Comments (0)
Add Comment