Criza gazelor: Biroul permanent al Parlamentului se convoacă în ședință

Biroul permanent al Parlamentului se convoacă în ședință miercuri, 19 ianuarie. Ședința este programată cu începere de la ora 17:00.

Potrivit regulamentului Parlamentului, Biroul permanent al Parlamentului este organul de lucru al acestuia, care propune Parlamentului data convocării şedinţelor plenare, transmite democracy.md cu referire la Zdg.md.

Decizia de convocare a Biroului permanent al Parlamentului vine după ce miercuri, 19 ianuarie, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că va cere Parlamentului instituirea stării de urgență în sectorul energetic, după ce Moldovagaz a primit o scrisoare de la Gazprom prin care a fost anunțată despre posibilitatea sistării livrărilor de gaze naturale către țara noastră, în cazul neachitării integrale a consumului curent până la data de 20 ianuarie.

O dispoziție de convocare a Parlamentului în sesiunea ordinară de primăvară, începând cu 1 februarie, a fost semnată luni, 17 ianuarie, de către președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Comments (0)
Add Comment